joi, 18 aprilie 2024
Informația fără granițe


Români în Franța: bonus de 150 de euro la plata chiriei pentru cei aflați în dificultate economică

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora În evidență Informații utile Prima pagină Știri - luni, 15 iunie 2020 Etichete: , , , , , , , ,

Începând cu 30 iunie 2020, șomerii și angajații din Franța care se confruntă cu o scădere considerabilă a veniturilor pot beneficia de un ajutor din partea statului, în mod excepțional, de 150 de euro, în sprijinul plății chiriei sau rambursării creditelor imobiliare.

Instituit prin intermediul „Action Logement”, o organizație condusă de parteneri sociali, cu sprijinul Ministerului Coeziunii Teritoriale, acest ajutor completează mecanismele de sprijin social pentru chiriile neplătite deja existente.

Ajutorul lunar în valoare de 150 de euro, ce se va derula pe o durată maximă de 2 luni, cu efect retroactiv, începând cu 1 aprilie 2020, este destinat angajaților eligibili (care întrunesc toate condițiile) ale căror resurse sunt mai mici decât un salariu și jumătate din minimul garantat pe economie (1,5
SMIC). Se acordă un singur bonus per familie.

Cine poate beneficia? Măsura vizează:

  • chiriașii unităților locative private, sociale și intermediare;
  • chiriașii unităților colective de găzduire (cu excepția Crous);
  • familiile care au acces la respectiva proprietate.

Se adresează:

  • angajaților din sectorul privat, indiferent de vechimea lor în câmpul muncii și de natura contractului de muncă, care au fost nevoiți să sufere o scădere a propriului venit cu cel puțin 15 % ca urmare a introducerii unor măsuri privind șomajul parțial sau a unei creșteri semnificative a cheltuielilor proprii;
  • persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;
  • angajaților care au trebuit să suporte costuri suplimentare de închiriere din cauza crizei sanitare prin menținerea unei duble șederi din motive profesionale.

Rețineți! Dacă sunteți antreprenor, puteți informa angajații cu privire la existența acestui serviciu.

Care sunt pașii de urmat:

Pentru a beneficia de acest sistem operațional de la 30 iunie 2020, angajatul se poate adresa serviciului social al companiei pentru care lucrează sau poate solicita, făcând o cerere directă pe site-ul actionlogement.fr, în termen de 3 luni de la prima scădere a veniturilor sau poate contacta serviciul SOS – chirii restante (service-public.fr/particuliers/actualites/ – la plateforme SOS loyers impayés) la numărul 805 16 00 75.

De asemenea, puteți beneficia de asistență personalizată, gratuită și confidențială, la numărul de telefon 09 70 800 800 sau pe site, cu un consultant social care va identifica soluțiile concrete care urmează să fie puse în aplicare: dispozitive de drept comun, ajutor financiar, cazare de urgență, orientare directă către partenerii specializați etc.

Această măsură le completează pe cele deja instituite pentru a ajuta persoanele afectate de criza sanitară, în special prin sistemul de șomaj parțial, cu ajutorul de solidaritate pentru familiile cu venituri modeste, vouchere (les chèques services) pentru persoanele aflate în situații de precaritate sau asistență pentru cei cu restanțe la chirii.

DISTRIBUIE