fbpx
vineri, 30 octombrie 2020
Informația fără granițe


Povestea lui Gabriel din Spania, unul dintre românii „invizibili” care emigrează pentru o viață mai bună și ajung în mijlocul străzii

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - luni, 20 ianuarie 2020 Etichete: , , , , , ,

«În acea zi îl căutam pe bărbatul cu acordeonul, un muzician care stă zilnic în fața oficiului poștal cu instrumentul lui pentru a încânta publicul de pe stradă cu melodiile sale, dar nu l-am găsit. Era ora 4:00 după-amiaza. Mă gândeam că poate întârzie sau că ziua aceea nu avea de gând să presteze. În timp ce îl așteptam, un domn african, profesorul Seydi, mi-a înmânat un prospect în care își prezenta serviciile de „șaman șef”, șaman spiritual, cu 27 de ani de experiență, capabil să rezolve orice problemă în dragoste, cu rezultate 100% garantate. Am vrut să-i iau un interviu pe loc, dar s-a grăbit și a plecat. Apoi l-am văzut pe el, a apărut din senin. S-a așezat pe calle Foro Romano, cu privirea senină. Părea că stă acolo de mult timp și, deși am trecut prin acel loc de multe ori, nu l-am văzut niciodată. Cu ochii mari, întunecați, părea să aibă trăsăturile estompate de tonul închis al pielii sale, trecută prin frig și căldură. S-ar putea spune că în tinerețe a fost chipeș, dar viața trăită pe străzi i-a furat strălucirea feței.»

Așa începe jurnalista spaniolă Araceli R. Arjona de la Diario Córdoba relatarea sa despre unul dintre sutele sau poate miile de români „invizibili” din diaspora care au emigrat pentru o viață mai bună, dar au ajuns să trăiască pe drumuri, fără un acoperiș deasupra capului și de multe ori fără curajul de a se mai întoarce în țara lor cu demnitate. Invizibili fiindcă îi vede doar cine are o inimă bună, gata să le ofere un mic ajutor, sau cine are un interes să le cunoască povestea, cum este cazul jurnalistei spaniole. Majoritatea dintre noi îi evităm când îi vedem și ne rugăm în sinea noastră să nu fie conaționali de-ai noștri, iar pentru instituțiile statului român sunt practic inexistenți și apar pe radarul lor doar atunci când mor sau când, împinși de disperarea specifică celor care dintr-un motiv sau altul au pierdut tot ce aveau, ajung să comită o infracțiune.

- Continuarea articolului după publicitate -

„Fără să stau prea mult pe gânduri, m-am apropiat de el pentru a-i afla povestea și a acceptat să mi-o spună fără probleme”, adaugă jurnalista.

„Numele meu este Gabriel Pane, am 48 de ani și sunt din România”, s-a prezentat bărbatul fără adăpost.

„Deși jur că nu l-am mai văzut în viața mea, mi-a explicat că de șase ani stă în același loc, pe aceeași stradă, dimineața și după-amiaza. Cum este posibil să nu fi observat acel om înainte și mai bine de cinci ani să fi fost un om invizibil? Câți alți oameni trăiesc pe străzi și sunt invizibili pentru ochii noștri?”, se întreabă uimită Arjona.

„Nu cunosc alt oraș în Spania, doar pe acesta. Am venit cu un autocar, trei zile de călătorie cu 100 de euro în buzunar”, i-a mărturisit bărbatul român jurnalistei.

Potrivit celor relatate de conaționalul nostru, care după 6 ani petrecuți pe străzile din Córdoba (Andalusia) cunoaște limba spaniolă atât cât să se facă înțeles și să înțeleagă, Gabriel a absolvit liceul în România și a făcut apoi un curs de calificare pentru a lucra la o stație de petrol, iar la 18 ani a fost angajat. După 17 ani lucrați în același loc, a suferit un accident de muncă în urma căruia a pierdut trei degete de la mâna stângă, rămânând așadar cu un handicap.

„S-a întâmplat pe 25 august 2000. Am reușit să mai lucrez apoi alți șapte ani, dar nu mai eram la fel de eficient și m-au dat afară”, își amintește românul nostru.

Fără un loc de muncă, cu o soție și un copil de întreținut, Gabriel a început să-și facă griji pentru viitorul familiei sale, iar cineva l-a sfătuit să plece la muncă în Spania. Având câțiva prieteni stabiliți în Córdoba, românul nostru a luat astfel calea străinătății și s-a stabilit acolo, iar după o vreme l-a urmat și soția lui, în timp ce copilul lor a rămas cu mama lui Gabriel în România.

„Am încercat să caut un loc de muncă prin Sadeco, la biroul pentru ocuparea forței de muncă, dar fără documente nu se poate face nimic. Nu pot face rezidența și nici loc de muncă nu am”, a mai adăugat Gabriel.

Are cartea de identitate românească și NIE (Numar de Identitate pentru Straini), dar după ce prietenii lui au plecat din Córdoba, Gabriel și soția lui au rămas pe drumuri și au ajuns astfel să se refugieze într-o casă abandonată. Ultima soluție pentru cei doi soți așadar a rămas să cerșească. El pe calle Foro Romano, soția lui pe o altă stradă, tot în centrul orașului.

„Ne-am adăpostit într-o casă abandonată, apoi în alta, dar erau în ruine și de vreo trei ani stăm în altă casă”, a mai explicat românul care de șase ani cerșește ajutorul trecătorilor în același loc din oraș, de luni până sâmbătă, dimineața și după-amiaza, pentru a cere ajutor trecătorilor.

„Duminica nu vin pentru că nu prea sunt oameni și bisericile sunt toate ocupate, nu există una liberă în Córdoba”, povestește în continuare românul făcând referire la faptul că între oamenii străzii există o lege nescrisă și primul care ajunge într-un loc, rămâne acolo în acea zi. Gabriel și soția lui se întâlnesc zilnic la prânz și cu banii adunați cumpără ceva de mâncare, iar după ce mănâncă se întorc la locurile lor. Ciudat este însă că, în ciuda faptului că trăiește pe străzi de circa șase ani, conaționalul nostru spune: „sunt sigur că stau mai bine aici decât în țara mea.”

Proprietarii și angajații magazinelor din zonă, precum și cei care locuiesc acolo, îl cunosc cu toții și spun despre el că nu creat niciodată probleme. „Este un om liniștit, foarte tăcut și educat, nu e ca alții. Dacă-i dai ceva, bine, dacă nu, nimic”, spune proprietarul unei loterii din zonă.

Cine-l cunoaște spune că uneori apare mai târziu la locul său de pe stradă fiindcă merge să se tundă și să facă duș la un adăpost pentru săraci din oraș. Unii vecini îi oferă uneori cafea, mâncare și medicamente. „Acceptă ceea ce i se dă, haine sau mâncare. Nu l-am văzut niciodată să bea alcool. Este sensibil la frig și uneori, când plouă, cere să se adăpostească puțin sub acoperiș, dar apoi se întoarce la locul său”, mai spun comercianții din zonă care-l cunosc.

Nu primește ajutor social și spune că nu știe cum reușesc alți români să-l obțină. „Trăim cu 12-13 euro pe zi”, spune el. Și astfel viața sa merge înainte visând ca într-o bună zi să obțină măcar documentele necesare pentru a primi ajutor de la stat, apoi să închirieze o locuință unde să poată dormi liniștit alături de soția lui. Până atunci stă în stradă, cu un carton în mână pe care a scris după ce a cumpărat un dicționar spaniol-român: „Fără resurse, un mic ajutor pentru mine înseamnă mult. Mulțumesc mult!”

Gabriel, așezat în locul pe care îl ocupă zilnic de șase ani. Foto: diariocordoba.com / SÁNCHEZ MORENO
- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi