joi, 25 aprilie 2024
Informația fără granițe


Românii din diaspora, pământ în arendă și salariu net de 3.000 de lei în agricultură la întoarcerea în țară

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Informații utile Știri - marți, 19 mai 2020 Etichete: , , , ,

Guvernul lucrează la o strategie pentru aducerea în țată a românilor care lucrează în străinătate, una dintre măsuri fiind majorarea salariului net în agricultură la 3.000 de lei (600 euro), a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că anul acesta pentru Programul „Tânărul Fermier” se vor aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora.

„Guvernul are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei. Anul acesta, Programul Tânărul Fermier va aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora”, a spus ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a adăugat că, pentru prima dată, beneficiarii acestui program vor primi şi până la 50 de hectare în arendă sau concesiune. „Vom da beneficiarilor măsurii până la 50 hectare de teren în concesiune sau arendă. Sprijinul va beneficia de 43 de milioane de euro și sesiunea de depunere a cererilor se va deschide în luna iulie”, a explicat Oros care a promit că va reveni „în detaliu” asupra acestui ajutor acordat tinerilor fermieri.

Cei care vor angaja oameni în agricultură vor fi sprijiniți de guvern. „Din iunie, vom implementa o schemă de sprijin pentru cei care angajează muncitori zilieri sau sezonieri. Am adoptat Hotărârea Guvernului nr. 356/2020 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industrie alimentară”, a mai spus Oros.

DISTRIBUIE