marți, 19 martie 2024
Informația fără granițe


Roxana Lupu, actriță româncă la Londra în filmul „Maria, Regina României”

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - miercuri, 18 septembrie 2019 Etichete: , , , , ,

Filmul „Maria, Regina României” este un film cât o istorie, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Personajul principal este interpretat de Roxana Lupu, actriță româncă stabilită în Marea Britanie. Filmul va apărea în cinematografe începând cu 8 noiembrie.

Alexis Sweet, regizorul britanic al filmului „Maria, Regina României” declara:

„În esență, acest film este povestea unei femei hotărâte ce devine eroina unei întregi nații. […]
Soția și fiica mea sunt cetățeni români, astfel că sunt strâns legat de această țară pe care o iubesc. Am devenit mai puternic lucrând la acest film.”

Roxana Lupu, actrița care joacă rolul Reginei Maria a României, s-a lansat la Londra și a jucat și rolul Reginei Elisabeta a Marii Britanii în două filme documentare realizate de BBC.

Născută în România și stabilită la Londra. Roxana Lupu a interpretat personajul Reginei Elisabeta a II a Marii Britanii în seriile Channel 5 Inside Buckingham Palace și Inside Windsor Castle. De asemenea, actrița româncă este supraviețuitoarea unui atac terorist în spectacolul BU21, de Stuart Slade, care se joacă la Trafalgar Studios.

Este recunoscătoare pentru fiecare rol primit și spune că succesul nu este nicidecum influențat de locul în care te-ai născut. S-a confruntat cu dilemele oricărui om care își părăsește țara pentru o viață mai bună și este hotărâtă să împărtășească experiența ei de peste hotare și în România.

Într-un interviu pentru Forbes Romania, Roxana Lupu povestea despre plecarea din România:

„Am plecat în 2013. În acel an, pe 7 sau 8 iulie, aveam susținerea tezei de doctorat, iar pe 10 – biletul de avion spre Londra. Am ales să plec pentru oportunitățile de acolo, fiindcă mereu mi-am dorit mai mult. Am simțit că voi rata ceva mare dacă rămân în țară. Nu a fost o decizie ușoară. Toți cei care pleacă sunt apăsați de un sentiment de vinovăție și se întreabă, în permanență, de ce situația din România nu le poate aduce satisfacție. Am pornit pe acest drum alături de soțul meu, Nicholas Lupu. Ne-am căutat amândoi locuri de muncă. Eu am lucrat o vreme ca actor la London Bridge Experience and London Tombs, o atracție turistică înspăimântătoare. Apoi la Nespresso și la Ralph Lauren. Treptat, am început să-mi caut agent și să merg la diverse audiții.”

Despre obstacolele întâlnite în integrarea sa ca actriță și ca om într-o țară străină, Roxana Lupu afirma:

„Am descoperit că se pot face lucruri extraordinare indiferent de locul din care vii. Multora nu le vine să creadă că o româncă a putut să aibă aceste realizări. Dar toate aceste bariere de care ne lovim sunt doar percepții. Nicidecum realități. Contează să muncești, să crezi și să ai viziunea lucrurilor mari.”