joi, 25 aprilie 2024
Informația fără granițe


Sechestrată timp de un an de un conațional din Spania cunoscut pe internet, româncă eliberată după denunțul făcut de mama ei

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - sâmbătă, 11 ianuarie 2020 Etichete: , , , , ,

Ea în România, el în Spania. S-au cunoscut pe internet și au decis să înceapă o relație, iar ea acceptat să se mute la el, unde spera că își va găsi un loc de muncă și vor întemeia o familie împreună, dar timp de un an de zile a trăit practic ca o prizonieră a celui pe care-l credea un om bun și iubitor. Salvarea a venit din partea mamei ei care, aflată în România, a alertat autoritățile despre dispariția fetei sale.

Ancheta a început în după-amiaza zilei de 6 ianuarie 2020, scrie ziarul spaniol Heraldo, când atașatul Ministerului Afacerilor Interne de la Ambasada României în Spania a alertat autoritățile din Madrid despre un posibil caz de sechestru asupra unei femei de cetățenie română. Alerta fusese dată de fapt de mama femeii, care a denunțat inițial la autoritățile din România dispariția ei în data de 30 decembrie 2019.

Odată intrată în scenă poliția spaniolă, în scurt timp s-au aflat câteva locații unde victima ar putea fi ținută prizonieră și după ce le-au luat pe toate la rând, polițiștii au găsit într-o locuință un bărbat român care s-a dovedit a fi chiar cel indicat de mama victimei, precum și două rude de-ale sale. Aceștia negau însă că o cunosc pe femeia căutată, dar polițiștii au găsit-o în cele din urmă ascunsă în bucătăria locuinței.

Femeia le-a spus anchetatorilor că a ajuns în Spania din România la începutul anului 2019, după ce a cunoscut pe internet un conațional care era stabilit la Madrid. Bărbatul a convins-o să meargă la el, să locuiască împreună pentru a-și crea un viitor alături de acesta, iar femeia a acceptat. Odată ajunsă în Spania însă, bărbatul i-a luat pașaportul, telefonul mobil și i-a interzis să mai iasă singură din casă fără să fie însoțită peste tot de cele două rude ale bărbatului.

După ce a fost eliberată de sub sechestru, conaționala noastră a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și apoi mutată într-o structură protejată, deoarece nu mai avea pe nimeni în Spania și nu cunoștea limba spaniolă.

Bărbatul român care a sechestrat-o și rudele acestuia au fost puse sub arest și urmează să fie trimise în judecată.

Vă reamintim datele de contact ale instituțiilor din Spania la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:

  • Poliție: 112;
  • La numărul de telefon 016 puteți cere asistență chiar și în limba română, în confidențialitate și în caz de nevoie și pentru găzduire;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea
    dumneavoastră.

DISTRIBUIE