sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


Simona Halep s-a calificat în finala de la Wimbledon: „Unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea”

Scris de: Daniela Stoica , înv Evenimente - vineri, 12 iulie 2019 Etichete: , , , ,

„E unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea”, a declarat jucătoarea română de tenis Simona Halep după ce s-a calificat joi în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, unde cea mai bună performanţă a sa de până acum a fost semifinala din 2014.

Halep, 27 de ani, numărul şapte mondial, a învins-o în penultimul act pe ucraineanca Elina Svitolina cu 6-1, 6-3.

„Sunt cu adevărat încântată, dar şi nervoasă. Încerc să mă bucur cât mai mult. Nu a fost atât de uşor cum arată scorul. Am luptat din greu, (Svitolina) este o jucătoare formidabilă şi este întotdeauna dificil să evoluezi împotriva ei”, a spus după meci Halep, potrivit BBC.

Simona Halep este al doilea reprezentant al României care joacă finala la Wimbledon, după Ilie Năstase, ce a pierdut finalele din 1972 şi 1976.

Pentru Halep este a cincea finală de Mare Slem din carieră, după cele din 2018 de la Australian Open, 2014, 2017 şi 2018 (campioană) la Roland Garros. Doar la US Open românca nu a apucat să joace cu trofeul pe masă, având o semifinală în 2015.

În finala de sâmbătă, 13 iulie 2019, Halep o va înfrunta pe jucătoarea americană Serena Williams.

DISTRIBUIE