vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Situația la frontiera României marți, 11 august: peste 44.000 de persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Fără categorie Știri - marți, 11 august 2020

În data 10.08.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 86.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 28.800 mijloace de transport (dintre care 11.600 automarfare), informează Poliția de Frontieră Română. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 44.600 persoane cu 14.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.600 persoane cu 14.500 mijloace de transport.

Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 28.500 de persoane şi 13.800 de mijloace de transport (5.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.400 de persoane cu 6.000 mijloace de transport.

Potrivit informațiilor furnizate de aplicația TAVRO – Timp Așteptare Vamă România, care preia datele direct de pe site-ul Poliției de Frontieră, în unele puncte de trecere a frontierei timpul de așteptare, la ora 10:30 de astăzi, 11 august 2020, era de până la 40 de minute pe sensul de intrare și 30 de minute pe cel de ieșire din țară.

Mai exact, pe sensul de intrare, pentru autoturisme, se aștepta:

  • 40 de minute la vama Siret;
  • 30 de minute la Petea;
  • 20 de minute la vămile Borș, Calafat, Giurgiu și Halmeu;
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
  • la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Oancea și Rădăuți Prut traficul este suspendat temporar.

Pe același sens, dar pentru camioane, timpul de așteptare era de:

  • 30 de minute la Calafat, Halmeu și Siret;
  • 20 de minute la Borș, Galați, Giurgiu și Sculeni;
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei.
  • la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.

Pe sensul de ieșire, în schimb, pentru autoturisme se aștepta:

  • 30 de minute la Petea;
  • 20 de minute la Borș, Calafat, Giurgiu, Nădlac II, Siret și Vama Veche;
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
  • la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Oancea și Rădăuți Prut traficul este suspendat temporar.

Iar camioanele așteptau pe sensul de ieșire câte:

  • 30 de minute la Nădlac II, Petea și Siret;
  • 20 de minute la Albița, Borș, Calafat, Giurgiu, Halmeu, Vârșand;
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
  • la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 53 fapte ilegale (23 infracţiuni şi 30 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 2.600 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 20.300  lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 53 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege;
  • nu s-a permis ieşirea a 22 cetăţeni români din diferite motive legale.
DISTRIBUIE