marți, 19 martie 2024
Informația fără granițe


Șofer român de TIR mort la volan pe o autostradă din Germania

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 18 iunie 2021 Etichete: , , , ,

Un șofer român de TIR a murit joi, 17 iunie 2021, pe o autostradă din landul Schleswig-Holstein, în Germania, după ce a suferit un atac de cord chiar în timp ce conducea.

Conaționalul nostru a ieșit cu automarfarul de pe carosabil și s-a oprit pe un câmp, iar polițiștii și paramedicii interveniți la fața locului au încercat să-l resusciteze, dar eforturile lor au fost zadarnice.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția din Neumünster, victima este un cetățean român în vârstă de 45 de ani care, în jurul orei 12:35 de ieri, circula pe autostrada A7, în direcția Hamburg, între Neumünster-Nord și Neumünster-Mitte.

La un moment dat, TIR-ul a părăsit carosabilul, din motive în curs de investigare încă, și s-a oprit pe câmpul de lângă autostradă.

Imagine de la locul tragediei. Foto: shz.de

Ceilalți participanți la trafic au alertat imediat forțele de ordine, iar polițiștii care au ajuns la locul accidentului au început să-i aplice imediat conaționalului nostru manevre de reanimare până când a sosit și personalul medical cu o ambulanță.

Paramedicii au continuat apoi manevrele de resuscitare și au solicitat imediat un elicopter la fața locului, care a aterizat pe carosabilul autostrăzii A7 la ora 13:00, dar intervenția s-a dovedit a fi inutilă.

Bărbatul român a fost declarat mort între timp și toate eforturile de a-i salva viața au eșuat, se mai precizează în comunicat.