vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Șofer român de TIR: Un coleg a avut un atac cerebral la volan în Belgia. Polițiștii l-au încătușat, credeau că era beat

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - miercuri, 10 iunie 2020 Etichete: , , ,

Adrian Pomirleanu, un șofer român din străinătate, a fost martorul unei scene impresionante care s-a petrecut pe o autostradă din Belgia și în care a fost implicat un alt șofer român. Conaționalul nostru a relatat cele întâmplate într-o postare pe Facebook:

„Astăzi la Wetteren, în Belgia, pe A10, un coleg de al meu a avut un atac cerebral la volan, dar cumva a reușit să oprească camionul lovind ușor glisiera din stânga. Când a venit politia, colegul meu abia se mișca, vorbea incoerent și a și făcut pe el din cauza acestui nefericit atac cerebral”, povestește Adrian.

Potrivit celor relatate de românul nostru, polițiștii în loc să-l ajute și să-l transporte la spital, au considerat că șoferul român este beat și l-au arestat.

„Polițiștii care au venit, au considerat că este beat (văzând și numerele de România) și l-au culcat la pământ, l-au încătușat și abia după o vreme și-au dat seama că, de fapt, colegul are o problemă de sănătate și au anunțat ambulanța”, a mai adăugat în postarea sa Adrian Pomirleanu.

Conform celor relatate de Adrian, un alt șofer român a fost martor de asemenea la acest eveniment și a filmat întâmplarea, dar nu a reușit să-i ia datele de contact înainte să plece de la fața locului. Conaționalul nostru îl caută acum pe celălalt martor, care a filmat totul, pentru a intra în posesia filmării și pentru a-i trage la răspundere pe polițiștii belgieni.

„Dacă acel șofer se afla în acest grup, îl rog să mă contacteze în privat! Polițiștii ăia trebuie să plătească pentru ce au făcut!!! Colegul este la spital la Gent, a fost operat și se afla în comă indusa la reanimare!”, a mai transmis românul nostru în postarea sa.

DISTRIBUIE