vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Solstițiul de vară 2020. Duminică 21 iunie cea mai lungă zi din acest an

Scris de: Daniela Stoica , înv Evenimente - duminică, 21 iunie 2020 Etichete: , , , ,

Solstițiul de vară 2020 are loc duminică, 21 iunie, când din punct de vedere astronomic începe anotimpul vara. Este cea mai lungă zi din an, adică este ziua în care ne bucurăm cel mai mult timp de lumina soarelui pe parcursul unei zile.

Începutul astronomic al verii este marcat şi de Ziua Mondială a Soarelui, o sărbătoare instituită de Societatea Internaţională pentru Energie Solară cu scopul de popularizare a posibilităţilor de utilizare a energiei solare. În România, această zi se marchează din anul 1997.

Durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, iar noaptea, de numai 8 ore şi 28 de minute. După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Fără Soare nu ar fi viață pe Pământ

Soarele are vârsta de aproximativ 4,6 miliarde de ani şi se află doar la jumătatea ciclului principal de evoluţie.

Este o sferă gigantică de plasmă, alcătuită în cea mai mare proporţie din hidrogen şi heliu, cu diametrul de 1,4 milioane de kilometri, de 109 ori mai mare decât al Terrei, şi are o masă de 2 miliarde de tone.

Temperatura la suprafaţa Soarelui este de aproximativ 5500 grade Celsius, iar în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius.

Furnizează neîntrerupt lumina, care ajunge la noi în doar 8 minute şi 19 secunde, cu viteza de 300 de mii de km pe secundă, şi căldura necesare biodiversităţii, influenţează starea atmosferei şi determină clima. În lipsa Soarelui, aerul atmosferic s-ar tranforma într-un ocean de azot lichid, iar apele mărilor şi oceanelor în gheţari.

DISTRIBUIE