joi, 29 februarie 2024
Informația fără granițe


„Sora mea s-ar putea afla în străinătate, deși medicii ne-au spus că a murit”. O româncă luptă să dezlege misterul unei adopții ascunse

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România Fără categorie În evidență Prima pagină Știri - luni, 12 februarie 2024 Etichete: , , , , ,

Ana-Maria Danțuș, în vârstă de 33 de ani, poartă de aproape un deceniu o luptă neîncetată pentru a-și găsi sora, Giorgiana-Claudia Stan, despre care familia crede că nu a murit în spital, când era bebeluș, așa cum le-au zis medicii, ci a fost adoptată de o familie din străinătate. „Nici zece la sută nu cred că a murit. În perioada aia, au fost mulți copii dispăruți peste noapte”, a spus tânăra, conform BZI.

Totul a început la 27 iulie 1990, când fetița, Giorgiana-Claudia, fiica lui Gheorghe și Violeta Stan, s-a născut prematur la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași.

În ciuda faptului că a fost declarată decedată la trei luni după naștere, circumstanțele neclare și lipsa de dovezi concrete au alimentat îndoielile familiei că fata ar putea fi în viață.

Ana-Maria Danțuș, 33 de ani, își caută sora care e posibil să fi fost adoptată în străinătate. Sursa foto: BZI

În detaliu, fetița, a fost vizitată frecvent de părinți și bunica paternă în timp ce era internată pentru a lua în greutate.

În septembrie 1990, bunica fetiţei a fost anunţată că aceasta poate fi externată, deoarece avea deja o greutate normală. Din diverse motive, femeia nu i-a anunțat imediat pe Gheorghe și Violeta Stan, iar după câteva săptămâni, când cei doi tineri au fost să-și ia copilul din spital, au aflat cu stupoare că era mort. Ana-Maria a povestit:

Mama era minoră atunci, se căsătorise cu tata chiar cu câteva zile înainte să nască, de aceea cred că a și născut prematur, era și prima sarcină, ea era micuță. Copilul s-a născut la 7 luni, trebuia să se nască în septembrie. Mama a fost externată, iar fetița a fost transferată la Secția de Recuperare Pediatrică a spitalului.

Părinții au mai vizitat-o după ce a fost transferată, dar, locuind la Târgu Frumos, nu era ca acum, era greu cu transportul. Fetiţa era vizitată şi de bunica din partea tatălui, ultima dată când a fost să o vadă, era în spital o delegație şi nu a putut s-o vadă pe sora mea.

Bunica se cunoștea cu o asistentă care știa toată povestea și i-a arătat copilul de la geam și i-a spus: «Din ce știu eu, ați putea să veniți să luați fata acasă, deoarece e trecută de greutatea normală și poate fi externată».

Asta i-a spus asistenta, nu un doctor. Oricum, de câte ori au mers în vizită, li s-a spus că fata nu are probleme de sănătate, doar că e mică și trebuie să ia în greutate. După câteva săptămâni, la finalul lunii septembrie sau începutul lui octombrie, părinții au fost să ia copilul din spital. Nu știu de ce și cum nu au mers chiar a doua zi să externeze fata. Când au ajuns, medicul le-a spus «Nu ați fost informați că fetița a fost transferată la spitalul mare», i-a trimis acolo.

Fusese transferată, deoarece avea greutatea normală și nu mai putea ocupa locul unei prematur. Când au ajuns la Spitalul «Sfânta Maria», un medic nervos le-a spus: «Nu știți, noi am trimis citație acasă să veniți să luați copilul, că e decedat»”, a declarat Ana-Maria Danțuș.

Mai mult, o asistentă le-a mărturisit în secret că fata nu a murit, amplificând suspiciunile familiei că ar fi fost adoptată în străinătate, ca mulți copii din acei ani.

Ana-Maria Danțuș, în copilărie, împreună cu părinții săi. Sursa foto: BZI

Gheorghe și Violeta Stan au refuzat să ridice sicriul cu trupul neînsuflețit de la morga spitalului

Gheorghe și Violeta Stan au refuzat să creadă că fetiţa lor, care lua în greutate şi nu avea alte probleme de sănătate, a murit şi, din acest motiv, au cerut să-i vadă trupul neînsuflețit, însă nu s-a întâmplat. Ba mai mult, o asistentă care a îngrijit-o pe micuță le-a mărturisit părinților ei că fata nu a murit. De atunci, aceștia trăiesc cu îndoiala, neștiind dacă fata lor a murit sau trăiește.

Din spusele medicilor, fetița ar fi fost decedată de o perioadă bună de timp, aproape o lună, dar în perioada asta a mai fost văzută de bunica. Părinții mei au vrut să o vadă înainte de a o lua acasă, dar copilul era deja în sicriul bătut în cuie. Nici nu puteau să-l ia acasă să-l deschidă, ci trebuia îngropat direct.

Părinții mei erau însoțiți de bunicul din partea tatălui, care s-a revoltat, iar din acest motiv a fost închis pentru 3 zile.

El le-a zis medicilor: «Nu putem lua un scriu cu un copil despre care nici nu știm că e al nostru». În ziua în care l-au arestat pe bunicul, părinții mei s-au întors în secția de prematuri, unde s-au întâlnit cu asistenta pe care o cunoștea bunica. Ea i-a liniștit: «Nu luați niciun copil, că fetița nu e moartă, a fost dată». Ei erau niște copii atunci, mama avea 16 ani și jumătate, tata avea 21, după ce au văzut că bunicul a fost arestat, s-au temut să se mai revolte”, a mai spus Ana-Maria.

Ana-Maria, care avea doar 14 ani când a aflat această poveste tulburătoare, și-a dedicat ani din viață căutării surorii, bazându-se pe o adresă primită în 2004 pentru a-i face sora carte de identitate, un indiciu care sugerează că Giorgiana-Claudia ar putea fi încă în viață:

După ce sora mea a împlinit 14 ani, eu aveam 13 și un pic, părinții mei au primit un plic acasă, ca să meargă să-i facă buletinul. Atunci am aflat și eu toată povestea. Mi se pare ciudat că, odată ce medicii au declarat-o moartă în septembrie 1990, au mai trimis hârtie să-i facă mama buletin. Mama a fost atunci la Evidența Populației și a explicat toată povestea. Certificatul de deces a fost făcut în 2009, dar fata în 2004 trebuia să împlinească 14 ani.

Știu că în 2004 am fost cu mama la spital și a luat câteva documente cu care a dovedit că fetița e moartă și nu are cui să facă buletin. Eu am crezut întotdeauna că sora mea e vie”, a mai adăugat Ana-Maria.

Mama, în ciuda trecerii anilor, nu poate accepta pierderea fiicei sale. Ana-Maria pune parțial responsabilitatea dispariției pe seama bunicii:

Bunicul din partea tatălui a luptat pentru copil, a încercat să-l găsească, dar bunica a fost într-un fel ușurată, ea avea 7 copii, mulți dintre ei erau mici, iar mama cu un alt bebeluș ar fi fost o grijă în plus. Eu pe bunica o consider responsabilă de toată chestia asta. Poate ea a fost informată că fata trebuie luată imediat acasă.

Bunica avea și ea 4 copii mici acasă, părinții erau abia căsătoriți, își construiau casă, să mai ia în grija ei încă un copil de 16 ani, cu un bebeluș, era greu. Cred că a zis să-l mai lase în spital, să crească un pic mai mare, nu știu la ce s-o fi gândit.

Le-a spus să meargă să-l ia din spital când s-a terminat treaba de pe câmp, că bunicii aveau pământ, oi, animale, aveau treburi. Petru ea, mama, care trebuia să stea cu un copil mic în casă, era minus o mână de lucru.

Cred că ea nu a spus tot adevărul. Bunica încă trăiește, dar nu am vorbit cu ea despre această chestiune. Cred că bunicii i s-au spus mai multe, dar ea a amânat să o ia pe sora mea acasă. Cei de la spital, văzând că nu se prezintă nimeni, deși au fost anunțați, au dat fata spre adopție.

Nu avem nicio certitudine, sunt doar bănuielile noastre. Nici 10 la sută nu cred că sora mea a murit. În perioada aia, au fost mulți copii dispăruți peste noapte, seara îi alăptau, iar dimineața mureau subit”, a concluzionat Ana-Maria Danțuș.

Povestea e departe de a se sfârși, deoarece Ana-Maria va continua să-și caute sora, sperând că odată și odată o va putea strânge în brațe.