vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Spania: Un cascador de 57 de ani a escaladat fără protecție un zgârâie-nori pentru a transmite un mesaj împotriva fricii de coronavirus

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - miercuri, 4 martie 2020 Etichete: , , , , , , ,

Alain Robert, un renumit cascador în vârstă de 57 de ani, supranumit și „Spidermanul francez”, a escaladat miercuri, 4 martie 2020, un turn zgârie-nori din Barcelona, Spania, pentru a transmite un mesaj la nivel mondial împotriva fricii provocate de infecția cu coronavirus. La coborâre însă, bărbatul a fost așteptat de polițiști.

Potrivit ziarului spaniol El Periodico, cascadorul francez a escaladat turnul Glòries, cunoscut și sub numele de Torre Agbar, fără niciun fel de sistem de protecție, gestul său fiind unul simbolic cu scopul de a sensibiliza oamenii cu privire la frica de coronavirus, dar și pentru a cere guvernelor din întreaga lume să fie mai responsabile în ceea ce privește această epidemie.

„Există o anumită analogie între ceea ce fac eu, escaladări fără coardă de siguranţă, fapt ce poate insufla oamenilor o anumită formă de frică şi ceea ce se întâmplă în lume cu noul coronavirus”, a declarat Alain Robert pentru AFP.

„Astăzi, ce este oare mai contagios? Nu este coronavirusul, este frica. Există probabil 3 miliarde de indivizi care astăzi sunt pe cale să intre în panică din cauza acestei maladii, care, în definitiv, nu este controlată”, a adăugat Robert care la coborâre a fost reținut de polițiști.

Alain Robert a escaladat peste 100 de imobile emblematice din lumea întreagă, inclusiv Burj Khalifa – cel mai înalt zgârie-nori din lume (828 de metri), construit în Dubai – şi Turnul Eiffel, şi a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness. Cascadorul francez promovează cu regularitate diverse mesaje politice în timpul ascensiunilor sale.

DISTRIBUIE