vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Tânăr român din Spania arestat pentru crimă. George este acuzat că a ucis o spaniolă de 24 de ani

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 24 martie 2023 Etichete: , ,

George Luca, un român de 24 de ani, rezident în localitatea spaniolă Mora d’Ebre din provincia Tarragona (comunitatea autonomă Catalonia), a fost arestat de Mossos d’Esquadra (poliția catalană) fiind suspectat că a ucis-o în noaptea de miercuri spre joi, 23 martie 2023, pe Marina R. o tânără de aceeași vârstă cu el și rezidentă în localitatea Garcia din aceeași provincie.

După cum relatează publicația catalană El Caso, trupul neînsuflețit al Marinei a fost găsit în dimineața zilei de joi, în jurul orei 08:15, de către un fermier pe terenul fermei sale din localitatea Mora la Nova, foarte aproape de autostradă, cu semne evidente de violență.

George Luca și Marina R. Foto: elcaso.elnacional.com

Marina îl cunoștea pe Luca de mai mult timp

Tânăra ar fi trebuit să se întoarcă acasp cel târziu miercuri seara, după ce a terminat munca la o reședință locală, dar nu a făcut-o. Sora ei mai mare a denunțat dispariția Marinei la secția de poliție imediat după miezul nopții, iar în dimineața următoare i s-a confirmat cea mai mare teamă: sora ei era moartă.

În denunțul familiei se sublinia deja faptul că Marina a avut o relație de scurtă durată cu un tip, dar că ea menținea o altă relație, mai veche, cu un alt tânăr de naționalitate română.

Luca a fost interogat inițial de polițiști și nu a recunoscut crima, dar când s-a confirmat că trupul găsit la Mora la Nova este al Marinei, acesta a fost arestat chiar la domiciliul său din Mora d’Ebre.

Poliția catalană susține că el este ucigașul tinerei din Garcia. Nu au nicio îndoială, iar Luca va fi prezentat în fața judecătorului de serviciu din localitatea Falset sâmbătă, 25 martie, înainte de epuizarea celor 72 de ore acordate anchetatorilor.

Mărturia unei prietene a Marinei

O prietenă a Marinei a apărut la „Programul Ana Rosa” (care raportează cele mai recente evoluții în anchetă), pentru a comenta toate detaliile relației pe care victima a avut-o cu presupusul criminal.

„Este ceva la care nimeni nu se aștepta… Îl cunosc de mult, dar eu nu am avut niciodată o relație de prietenie cu el sau altceva, doar ne salutam pentru că știam ce fel de tip este și nu voiam să mă asociez cu el”, a spus ea.

„El este unul dintre băieții tipici care merg doar pentru femei, de obicei, genul hai să mergem! Știu că a avut plângeri pentru alte lucruri care nu au legătură cu femeile, el este un pic violent”, a mărturisit prietena victimei.

În ceea ce privește relația Marinei cu Luca, ea a confirmat: „Da, se cunoșteau de foarte mult timp. El a căutat-o înainte de a fi cu ea, el a căutat-o mereu pentru a menține relația și ea a refuzat. Tipul ăsta e genul care nu știe să accepte nu ca și răspuns”.

În cele din urmă, având în vedere îndoielile legale cu privire la faptul că ar putea fi vorba despre o crimă, prietena victimei a subliniat: „Nu au fost mai mult decât prieteni, nu au fost un cuplu sau o relație de dragoste, s-au întâlnit uneori, dar nu au fost împreună, ca o relație”.

Românul avea antecedente cu infracțiuni sexuale

Deși are naționalitate română, Luca locuiește de ani de zile în capitala regiunii Ribera d’Ebre din Tarragona. A fost educat aici și momentan lucra la o companie locală. Totuși, înainte de această crimă el avusese deja probleme cu legea. După cum a aflat El Caso, suspectul are deja două dosare mai vechi pentru infracțiuni de agresiune sexuală.

Ceea ce nu a fost elucidat încă este motivul crimei. Ordinul de restricție dat după găsirea cadavrului împiedică cunoașterea mai multor detalii ale faptelor. Mossos însă nu asociază crima cu o infracțiune de violență domestică.

Deși familia Marinei susține că cei doi au avut o relație, investigațiile efectuate de Mossos arată că nu au avut niciodată o relație de cuplu, deși au întreținut relații sexuale.

Totuși, în lipsa unor progrese în investigațiile efectuate și ținând cont de antecedentele conaționalului nostru, precum și de faptul că între cei doi a existat o relație sexuală consimțită, pentru anchetatori este clar că a existat o anumită motivație personală în uciderea Marinei.

Procedurile desfășurate în cursul zilei de vineri, 24 martie, de anchetatorii Zonei de Investigații Criminale (AIC) din Terres de l’Ebre vor fi esențiale pentru clarificarea a ceea ce s-a întâmplat, dar și pentru a putea oferi judecătorului, care va trebui să decidă viitorul lui Luca, o versiune mai detaliată a faptelor sale.

Micuța localitate Garcia este în doliu

Deși unii locuitori din Garcia, localitate aflată la doar șase minute de mers cu mașina de Mora la Nova, bănuiau că trupul găsit de Mossos d’Esquadra era al Marinei, până când informația nu a devenit oficială, nu au vrut să condamne faptele.

Toată lumea însă spera să nu fie ea tânăra găsită moartă. Vineri, la ora 19:00, a fost convocat un miting pentru a arăta dezacordul comunității locale față de acest nou feminicid din Catalonia cu un minut de reculegere în memoria victimei. Primăria din Garcia a decretat trei zile de doliu în amintirea Marinei.