fbpx
vineri, 30 septembrie 2022
Informația fără granițe


Tragedia unor părinți români din Spania, fiul lor se zbate de șase luni între viață și moarte

Scris de: Mircea Iordache , înv Articole corelate Din diaspora Știri - duminică, 30 ianuarie 2022 Etichete: , , , , , ,

Un tânăr român se află de șase luni în comă indusă pe patul unui spital din Spania, după ce a fost bătut fără milă și jefuit de un grup de mai mulți tineri. Părinții tânărului se agață cu disperare de speranța că fiul lor se va face bine, deși băiatul a suferit leziuni grave de ambele părți ale creierului.

În zorii zilei de duminică, 25 iulie 2021, Alexandru Ioniță, în vârstă de 23 de ani, a fost atacat într-un parc din localitatea spaniolă Amorebieta-Etxano (Biscaya) de o bandă cuprinzând aproximativ 20 de tineri, mulți dintre ei minori. Agresorii l-au bătut cu bestialiate, au filmat întreaga scenă și l-au lăsat inconștient la pământ, nu înainte de a-l căuta în buzunare, să-l jefuiască. Alexandru se află și acum la spitalul din Gorliz (Biscaya), în comă indusă.

Deși respiră singur, tânărul român a suferit leziuni grave de ambele părți ale creierului, informează La Vanguardia. Partea stângă nu va mai putea fi recuperată, în timp ce recuperarea emisferei din partea dreaptă depinde de corpul său. Dacă organismul îi rezistă și se regenerează, poate avea șanse să se trezească, potrivit declarațiilor medicilor.

După șase luni, Alexandru continuă să se zbată între viață și moarte pe un pat de spital, iar drumurile lui Eugen Ioniță, tatăl victimei, și Jon Zugazua, prima persoană care i-a oferit primul ajutor lui Alexandru și a sunat la camera de urgență, s-au intersectat din nou. Inițial, viețile lui Eugen și Jon s-au încrucișat dramatic în dimineața tragică din 25 iulie, anul trecut.

Raportul poliției din acel moment arată că Jon a fost cel care a dat alarma, iar Eugen s-a arătat interesat să-l cunoască și să-i mulțumească pentru gestul său. În vârstă de 47 de ani și originar din Amorebieta, Zugazua s-a trezit din întâmplare într-o situație pe care nu ar fi dorit să o gestioneze niciodată.

Jon povestește: „Era trei dimineața. Luasem cina și mă îndreptam spre casă. În timp ce eram în parcare, a venit tipul care era cu Alexandru în acea noapte și mi-a spus că prietenul lui este pe moarte. M-am apropiat și am văzut că era inconștient și nu reacționează. La 112, medicul mi-a dat indicații cu privire la ce trebuie să fac, până când, în scurt timp, a ajuns ambulanța, Ertzaintza (poliția autonomă din Țara Bascilor) și poliția municipală. În zilele următoare m-au chemat să depun mărturie și am văzut la televizor amploarea celor întâmplate.”

După ce l-au înconjurat și l-au împins, unul dintre membrii grupului, minor, i-ar fi spart o sticlă în cap, iar în acel moment s-au năpustit cu toții asupra lui pentru a-l lovi non-stop, strigând „Omoară-l!” Suspecții aparțineau unei bande auto-intitulate „Los Hermanos Koala,” deja cunoscută de Ertzaintza și de organele locale. Majoritatea aveau deja dosare la poliție pentru violență și agresiune. Unii dintre ei sunt minori, inclusiv cel care a filmat videoclipul.

Clipul video al acelei agresiuni brutale a fost încărcat pe rețelele de socializare de unul dintre agresori cu mesajul „nu mă învinovăți, că eram beat” și s-a răspândit rapid în spațiul virtual. Brutalitatea, sentimentul de impunitate și banalitatea cu care Alexandru a fost bătut, au stârnit o enormă indignare. Totuși, șase luni mai târziu, familia Ioniță e singura care suferă de pe urma acestei tragedii.

Ancheta agresiunii brutale asupra lui Alexandru se apropie de final și este de la sine înțeles că presupușii agresori vor fi judecați pentru tentativă de omor. Acuzația fundamentală cu care se vor confrunta depinde de evoluția tânărului și, ținând cont de ultimele rapoarte medicale care reflectă stabilizarea acestuia, pare destul de clar că nu vor fi judecați pentru omor.

În orice caz, până la încheierea anchetei, rechizitoriul nu va fi cunoscut, ceea ce va face mai multă lumină asupra circumstanțelor agravante care ar putea fi luate în considerare (cruzime, abuz de superioritate). După atac, Ertzaintza a identificat în jur de douăzeci de persoane în legătură cu tragicul eveniment. În acest moment, șase adulți rămân în arest preventiv și alți șase minori în centrul special de minori Zumarraga.

Vineri, 28 ianuarie, s-au denunțat ultimii doi minori, iar instanța de instrucție Durango, care se ocupă de dosar, dorește o declarație extinsă a uneia dintre persoanele implicate. Persoanele implicate în atacul brutal aveau, la momentul respectiv, vârsta cuprinsă între 15 și 38 de ani. În aceeași noapte aceștia au avut și alte altercații în parcul în care l-au atacat pe Alexandru, unde s-au luat de alte trei grupuri de tineri.

„Am așteptat cu nerăbdare viitorul, iar acum nu văd nimic”, explică Eugen, tatăl care pare un cadavru viu. A ajuns în urmă cu patru ani în orașul Lemoa împreună cu fiul său Alexandru, pentru a lucra ca zidari, alături de prietenul și șeful său Ștefan Sturza. Scopul lor era să facă bani și să se întoarcă în câțiva ani la Alba Iulia, orașul în care locuiau în România. Acum, locuiește în apartamentul prietenului Sturza, în orașul Galdakao (Biscaya), împreună cu fosta soție, care până la tragicul moment locuia în Germania, împreună cu celălalt fiu al lor.

Viața lor se rezumă însă în jurul a ceea ce se întâmplă la 35 de kilometri distanță, la spitalul din Gorliz, unde este internat fiul lor. Mama lui Alexandru, Ana Claudia și Eugen stau cu rândul lângă el, pentru ca Alexandru să nu fie singur nici măcar o zi. Părinții tânărului se agață cu disperare de recuperarea acestuia.

Fiul lor rămâne țintuit la pat și abia face mișcări ușoare, iar mama lui interpretează că reacționează la stimulii ei. Iar familia speră că „peste multe luni” starea sa poate evolua favorabil. „A fost o evoluție mică, foarte mică, dar durează multe luni”, explică încrezător Ștefan Sturza.

Sentimentul lor de speranță coexistă cu cel de indignare profundă, furie, neputință și neînțelegere față de ceea ce s-a întâmplat. Zugazua, care are o fiică de 17 ani, împărtășește această percepție: „Acea cruzime nu poate fi înțeleasă. Nivelul acela de violență fățișă nu poate fi înțeles.”

Eugen ezită să răspundă când este întrebat despre sprijinul instituțional. Se consultă cu prietenul său Ștefan, iar acesta răspunde în locul lui: „Nici o instituție nu ne-a contactat să ne întrebe cum este.” Nici părinții celor douăzeci și ceva de tineri implicați în atac nu i-au contactat. Nici măcar nu speră că se va face dreptate. Ei nu pot înțelege de ce unii dintre acei infractori au fost lăsați liberi. „A fost rândul nostru acum, dar putea fi oricine,” concluzionează Ștefan.

Susține publicația noastră

Trimite acest articol și prietenilor tăi