marți, 23 aprilie 2024
Informația fără granițe


Un microbuz cu români care se întorceau din străinătate s-a izbit de copaci, 2 morţi şi 7 răniţi

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - luni, 23 decembrie 2019 Etichete: , , , , , ,

Grav accident de circulație în județul Neamț unde un microbuz cu pasageri români care se întorceau din Anglia ca să își petreacă sărbătorile de iarnă acasă, a ieșit de pe șosea și s-a izbit de copacii de pe marginea șoselei. Două persoane au murit și șapte au fost rănite. Tragedia s-a petrecut în localitatea Poienari, scrie Mediafax.

Tragedia s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 23 decembrie,  microbuzul venea de la Londra și se îndrepta spre Vaslui.

La volanul microbuzului se afla un tânăr de 29 de ani din Vaslui, care într-o succesiune de curbe nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul şi s-a izbit frontal de copaci. Din cei nouă pasageri care se aflau în interiorul autovehiculului, trei au fost scoşi din microbuz de către ceilalți participanţi la trafic, trei de primii pompieri ajunşi la locul accidentului, iar trei au rămas încarceraţi. Doi bărbaţi au murit, iar alţi 7 au fost duşi la spitalul din Roman. Unul dintre răniţi este în comă.

 

Persoanele care au decedat sunt doi bărbaţi de 40, respectiv 41 de ani, iar alţi şapte, cu vârste cuprinse între 31 şi 51 de ani, toţi din judeţul Vaslui, au fost răniţi.

Șoferul a fost supus testării și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

DISTRIBUIE