joi, 22 februarie 2024
Informația fără granițe


Viața grea a unei românce din Spania a atras atenția autorităților: „Trăiește într-o locuință fără apă și curent electric”

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 25 februarie 2022 Etichete: , , , ,

Verginica, o femeie de naționalitate română, în vârstă de 42 de ani, merge de patru ori pe săptămână la celebra fântână din piața Cano Argales (cartier al orașului spaniol Valladolid), de unde se aprovizionează cu apă pentru familia și minorii aflați în îngrijirea sa. În locuința lor lipsește atât apa, cât și curentul electric, relatează El Norte de Castilla.

Femeia merge încet, cu capul aplecat, gândindu-se probabil la sarcina care îi va ocupa o bună parte din după-amiaza zilei: să umple cele douăzeci de bidoane goale tip PET, pentru ca ea și familia sa să aibă apa de care au nevoie să bea, să gătească și să se spele.

Verginica se plimbă pe străzile din centrul orașului Valladolid (comunitatea autonomă Castilia și Leon) însoțită mereu de un membru minor al familiei, pentru a-și câștiga existența din cerșetorie. Ea locuiește într-un apartament din zona Labradores, aproape de Tunel (un pasaj pentru pietoni și biciclete lat de 14 metri, situat între Calle Panaderos și Calle Labradores, care face legătura bulevardului cu Segovia).

După cum explică femeia, apartamentul are ca proprietar o bancă, iar aceasta l-a închiriat inițial unui cetățean marocan care i l-a subînchiriat ei fără a include utilitățile, deoarece acestea nu există. În casă lipsește atât apa, cât și curentul electric.

„Aici, în această clădire centrală – spune ea – trăiesc cât pot de bine”. În plus, are grijă de cei doi copii minori ai unei rude. „Șapte ani și un an și jumătate”, mărturisește Verginica vârsta acestora, deși unii vecini susțin că au văzut-o cu trei copii minori, nu doar cu doi. Niciunul dintre ei nu merge la școală.

Încălțată cu papuci maro, cu o fustă lungă care îi acoperă gleznele și un halat bleumarin, Verginica își acoperă fața cu o mască neagră și capul cu o eșarfă ceva mai colorată.

Românca se află în Spania din anul 2007 și a lucrat în agricultură, dar de șase luni nu a putut să mai facă nimic pentru că nu mai are medicamente. Este diabetică și susține că și-a pierdut cardul de sănătate. Dialectul castilian îl vorbește cu dificultate, abia reușește să lege două propoziții și le încheie pe toate cu un „mulțumesc, doamnă”.

Două tatuaje se observă de sub mâneca halatului, formând o literă aproape ștearsă. Mâinile ei, bătătorite de la cules cartofi, ceapă și struguri, țin bidoanele în timp ce una dintre noile țevi ale bătrânei fântâni (construită în secolul XVI) le umple cu apă. Soțul ei, „bolnav și incapabil de muncă din cauza celor cinci operații pe care le-a suferit”, așteaptă cu răbdare acasă. Munca lor în Cano Argales, fie că este afară e cald sau rece, ploaie sau soare, nu poate înceta pentru că „e vorba despre necesitate”.

După câteva minute, Verginica își termină colectarea de apă. Ea pune bidoanele de apă într-un cărucior de supermarket și pornește, mai încet decât a venit, înapoi către locuința unde îi lipsesc utilitățile de bază. Într-un ciorap, ascunși „ca să nu-i piardă”, poartă cei 20 de euro pe care i-a primit de la un vecin. Un ajutor nesperat care se va adăuga la puținii bani pe care îi primește „cerșind la ușa supermarketurilor”.

Situația Verginicăi și a familiei sale este deja pe masa Serviciilor Sociale din Valladolid. Cazul ei a ajuns recent în raionul municipal, care a lansat un plan de „intervenție și protejare a minorilor care locuiesc cu ea”, în care au fost implicați polițiștii locali.

În mod inexplicabil, în loc de a accepta ajutorul, femeia l-a respins. Obiectivul Serviciilor Sociale este acum altul, în virtutea altor cazuri similare depistate: este acela de a nu pierde urma acestei familii și de a o împiedica „să dispară peste noapte”. Acești oameni trebuie ajutați să meargă mai departe.