vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Wizz Air extinde perioada de suspendare a zborurilor. Rutele și datele când se vor putea relua cursele aeriene

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - vineri, 17 aprilie 2020 Etichete: , , , , , ,

Compania aeriană Wizz Air a anunțat vineri, 17 aprilie 2020, că mai multe zboruri pe rute din și spre România vor rămâne suspendate în continuare ca urmare a măsurilor luate recent de autorități împotriva răspândirii coronavirusului.

„Rutele spre Franța și Germania sunt suspendate până pe 3 mai, iar rutele spre Olanda, Elveția și Marea Britanie rămân suspendate până pe 30 aprilie. Măsurile sunt cauzate de prelungirea restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române pe toate zborurile din România către aceste țări, în cadrul eforturilor de limitare a pandemiei Covid-19”, a anunțat compania printr-un comunicat de presă trimis redacției noastre.

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil, mai transmite Wizz Air. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele.

Wizz Air își cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricții de călătorie clienților și îi asigură că siguranța și binele pasagerilor și ale echipajului rămân principalele priorități ale companiei”, se arată în încheierea comunicatului.