sâmbătă, 27 aprilie 2024
Informația fără granițe


Zece muncitori din România exploatați în Spania de o familie de români. Printre victime și o minoră gravidă

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 10 mai 2022 Etichete: , , , , , ,

Parchetul provinciei spaniole Sevilla a cerut recent o pedeapsă cumulată de 110 ani de închisoare împotriva unui cuplu căsătorit, de naționalitate română, și a celor doi fii majori ai cuplului, pentru zece infracțiuni de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă și pentru apartenență la o organizație infracțională.

Potrivit publicației spaniole ABC, cei patru inculpați au găzduit zece conaționali, inclusiv o fată însărcinată, pe care i-au înghesuit într-o cameră de la ultimul etaj al unei case situată localitatea Sanlúcar la Mayor (comunitatea autonomă Andaluzia). Aceștia erau forțați să lucreze zece ore pe zi la cules la cartofi.

În primele zile ale anului 2021, Garda Civilă și Poliția Națională din Sevilla au efectuat o operațiune în colaborare cu Poliția Română în care au arestat opt ​​persoane de origine română, din aceeași familie, pentru recrutarea de conaționali în temeiul promisiunilor de muncă decentă în Spania și condițiilor de viață prospere. Nimic mai departe de adevăr, deoarece victimele erau supuse unor condiții de muncă inumane.

În urma unor cercetări amănunțite, polițiștii au constatat faptul că cei investigați aparțin unei organizații infracționale bine structurată, formată din membrii unei familii de naționalitate română. Aceștia au adoptat chiar și măsuri de supraveghere, astfel încât au izolat complet victimele și nu le-au permis să ia legătura cu rudele sau să părăsească singure locuința.

În cadrul operațiunii denumite „Flowerpot-Litter”, polițiștii au efectuat două percheziții simultane în Sanlúcar la Mayor, în urma cărora au arestat opt persoane și au eliberat alte zece care erau înghesuite pe saltele și pături murdare așezate pe podea, locația fiind lipsită de curent electric și apă caldă.

Printre persoanele eliberate se număra și o minoră gravidă, în vârstă de 15 ani, a cărei sarcină era avansată. Dintre cei opt arestați, doar patru vor sta pe banca acuzaților, cuplul și cei doi copii majori ai acestora, întrucât un fiu minor este cercetat într-un alt proces, deschis la Parchetul pentru Minori din Sevilla .

Promisiuni false

Potrivit Parchetului din Sevilla, cuplul și copiii lor, încă de la jumătatea anului 2019, s-au dedicat într-o manieră organizată, funcțională și ierarhică aducerii conaționalilor lor pe teritoriul andaluz sub falsa promisiune a muncii decente, cu singurul scop real de a îi exploata pentru muncă.

Acest clan era condus de tată, care a fost ajutat de soția sa atât în sarcinile de conducere, cât și de control casnic. Cei doi inculpați principali și-au folosit proprii copii pentru transferul și custodia victimelor.

Un grup de persoane de naționalitate română a sosit în Spania în căutarea unui viitor mai bun, undeva la începutul anului 2020. Conaționalii noștri au ajuns în orașul Zamora (comunitatea autonomă Castilia și Leon), unde „trăiau jalnic, în condiții nesănătoase, înghesuiți într-o clădire care nu avea curent sau apă și fără să primească niciun salariu pentru munca lor”. Aceste fapte sunt în curs de cercetare la Tribunalul din Zamora.

Potrivit rechizitoriului Parchetului, la care a avut acces cotidianul ABC, principalul inculpat s-a deplasat pe aceste meleaguri și, profitând de disperarea conaționalilor săi, precum și de cunoștințele limitate sau deficiența lor mintală în unele cazuri, le-a promis „muncă la câmp, bine plătită și cu cazare decentă”.

Ziua de lucru dura 10 ore

Victimele, dintre care cinci persoane aparțineau aceleiași familii, l-au „crezut pe deplin” pe inculpat. Aceștia au acceptat oferta și au fost luați din Zamora în perioada aprilie-mai 2020 de trei dintre acuzați și aduși la Sanlúcar la Mayor.

Toți erau găzduiți într-o singură cameră, la etajul superior al casei în care locuia inculpatul. „Cinci saltele pe podea, o fereastră cu grilaj dar fără geamuri, fără electricitate, fără apă și în condiții precare de igienă”. Este descrierea făcută de Parchet a camerei în care urmau să locuiască victimele.

Odată ajunși la el acasă, liderul clanului le-a explicat muncitorilor că vor primi 25 de euro pentru fiecare sac de cartofi, moment în care le-a cerut și documentele personale, cu scuza procesării actelor pentru a legalizarea angajărilor.

În schimbul acestor proceduri, inculpatul a cerut 530 de euro fiecăruia dintre ei. Atunci a început datoria victimelor către presupusul lor exploatator, căruia au fost nevoiți să-și predea și telefoanele mobile.

Ziua de lucru dura de la opt dimineața la cinci sau șase după-amiaza, cu o scurtă pauză pentru gustare. În plus, muncitorii au fost nevoiți să plătească cinci euro de fiecare, pentru benzina consumată transportului la fermă. Dacă mașinile sufereau o avarie, trebuiau să suporte și costul reparațiilor acestora.

„Leneși, proști, porci…”

Când au ajuns la fermă, liderul clanului, potrivit Parchetului, după ce a discutat cu administratorul acesteia, a repartizat sarcinile, asistat în sarcinile de control inclusiv de soția și copiii săi.

Ei s-au adresat muncitorilor cu strigăte și i-au apostrofat cu expresii precum „leneși, proști, porci, etc”. Inculpaţilor nu le-a păsat că una dintre victime, minoră, era însărcinată. Au forțat-o să muncească până în ultima clipă.

Departe de a primi un salariu, „cel mult victimele primeau zece sau cincisprezece euro” pe săptămână și erau nevoite să caute singure de mâncare. Uneori ajungeau să scotocească prin containerele de gunoi. Între timp, datoria lor față de clan creștea, ceea ce însemna că nu puteau părăsi Spania pentru a se întoarce în România.

Controlul clanului asupra muncitorilor era absolut, atât acasă, cât și pe stradă. Ajunseseră să ceară permisiunea de a folosi baia sau bucătăria, ori să iasă afară. Toate acestea până în decembrie 2020.

Atunci, muncitorii au fost împărțiți în două case, dar în aceleași condiții de insalubritate și supraveghere. În data de 23 decembrie 2020, agenți ai Poliției Naționale și ai Gărzii Civile au procedat la percheziția celor două locuințe, reușind să elibereze victimele și să aresteze învinuiții, dintre care trei au fost arestați preventiv. Aceștia sunt și acum în arest.

Pentru Parchetul din Sevilla, faptele comise de inculpați constituie zece infracțiuni de trafic de ființe umane în scop de exploatare prin muncă, agravate de apartenența la o organizație infracțională. În consecință, Parchetul solicită o pedeapsă de 11 ani pentru fiecare dintre cei patru inculpaţi pentru fiecare dintre cele 10 infracţiuni.

În acest caz este aplicabilă și limita maximă de executare efectivă a pedepsei, de douăzeci de ani. În plus, după ieșirea din închisoare, inculpaților li se cer cincisprezece ani de izolare față de victime și necomunicare cu acestea.

DISTRIBUIE