Ziua Victimelor Holocaustului: Medicii unui spital din Italia au inventat o boală falsă pentru a salva pacienții de naziști

Medicii italieni de la un spital din Roma au ajutat în timpul celui de-al doilea război mondial mai mulți evrei din Italia să scape din mâinile naziştilor, prin inventarea unei boli fictive despre care spuneau că era letală şi foarte contagioasă, scrie site-ul 16ottobre1943.

În toamna anului 1943, soldaţii germani din Italia au început să adune evreii italieni pentru a-i deporta. Au fost trimişi 10.000 de oameni în lagăre de concentrare în cei doi ani de ocupare nazistă; mulţi dintre aceştia nu s-au mai întors. Totuşi, la Roma, un grup de medici a salvat sute de evrei de la o soartă similară prin diagnosticarea cu Sindromul K., o „boală” mortală care desfigura şi care era extrem de contagioasă după cum spuneau specialiștii.

Spitalul numit Fatebenefratelli se află pe o mică insulă pe râul Tibru, în vecinătatea fostului cartier evreiesc. Când naziştii au efectuat un raid pe 16 octombrie 1943, câţiva evrei s-au refugiat în spital, iar doctorii le-au întocmit dosare în care erau diagnosticaţi cu Sindromul K. Boala nu exista în nicio publicaţie medicală, pentru că de fapt nu exista deloc, era una inventată! A reprezentat în realitate un cod inventat de tânărul doctor şi activist anti-fascist, Adriano Ossicini susținut de medicul șef al spitalului, Giovanni Borromeo și de colegii săi, pentru a face diferenţa între pacienţii adevărați şi evreii care se ascundeau. Temându-se de infecţie, oficialii naziştii nu au îndrăznit niciodată să intre în secţia unde erau internați așa-zișii contagiați.

La data de 16 octombrie 1943 naziştii au deportat din diverse zone ale Romei aproximativ 1.200 de evrei. Doar 15 dintre cei deportați au supravieţuit lagărelor de concentrare.

«În noaptea de 16 octombrie 1943 –  povestea Adriano Ossicini devenit mai târziu senator în Parlamentul italian și Ministrul Familiei în anii ’90 – eram la spitalul Fatebenefratelli pentru a opera o paracenteză și în zori am observat de la o ferestră ce se întâmpla în stradă. Era ceea ce a rămas marcat în istorie drept raidul dramatic al Ghetto-ului din Roma. Prin urmare, nu numai că mi-l amintesc în continuare cu amărăciune, dar am participat cumva la acel eveniment nu numai emoțional, ci și încercând să mă angajez, pe cât posibil, să fac ceva util.

Chiar în momentul în care am înțeles ce se întâmpla, am fost chemat la intrarea în spital de prietenul meu Giulio Sella, un vechi luptător antifascist, care mi-a zis: „Hai să facem ceva!” Cu ajutorul lui salvasem deja câțiva tineri evrei de la represalii înainte de a fi urcați în camioane și deportați în lagărele de concentrare, spitalizându-i ca pacienți la Fatebenefratelli. Îmi amintesc încă strigătul sfâșietor al unei mame în zorii acelei zile când nemții au făcut raidul în via della Reginella, mamă care își îndemna copilul: „Fugi, dragul mamei, fugi!”.

Această internare în spital a evreilor care pretindeau că sunt pacienți a devenit apoi, cu ajutorul medicului primar, profesorul Giovanni Borromeo, una sistematică, iar subiecții spitalizați au fost destul de numeroși. Într-unul din volumele mele în care documentez evenimentele din acea vreme, am reușit să reproduc lista aproape completă a evreilor pe care i-am internat apoi ca pacienți. Trebuia să scriem ceva pe fișa lor medicală pentru a-i distinge de pacienții cu adevărat bolnavi și un tânăr doctor evreu, Giorgio Sacerdoti, s-a gândit să pună la diagnostic „sindromul K”. De fapt, există multe boli care încep cu litera K, dar în acest caz, într-un mod aproape ironic, „boala K” a vrut să rezume cu acest termen „boala Kesserling”, numele unui general nazist, rasist și persecutor.»

Adriano Ossicini îi cerea din timp medicului șef al spitalului Giovanni Borromeo, un număr precis de paturi rezervate pacienţilor care sufereau de sindromul K şi urmau să ajungă la spital în zilele următoare. Spitalul a primit refugiaţi până în ziua în care aliaţii au intrat şi au eliberat Roma. Oficialii nazişti din acest oraș a nu au aflat niciodată că sindromul K nu exista.

Rezistenţa antifascistă la Fatebenefratelli nu s-a limitat la sindromul K. În colaborare cu medicii călugări, Borromeo şi aliaţii săi au instalat o staţie de radio în interiorul spitalului şi au folosit-o pentru a comunica cu partizanii pentru a-şi organiza rezistenţa. Când Borromeo şi călugării şi-au dat seama că naziştii au identificat poziţia radioului, au aruncat totul în Tibru.

Borromeo a murit în 1961 și în 2004, la mulți ani de la moartea sa, Yad Vashem, memorialul israelian oficial al victimelor Holocaustului, l-a recunoscut drept unul dintre cei mai aprigi protectori ai acestora, o onoare acordată celor care şi-au riscat viaţa pentru a salva evreii în timpul Holocaustului.

Adriano Ossicini a murit la 15 februarie 2019, la vârsta de 99 de ani. Era internat la secția de ortopedie a spitalului Fatebenefratelli din Roma.

„Pare imposibil să existe încă cineva care, nu numai că ignoră acea dramă, dar care poate simpatiza cu una dintre cele mai mari crime din istorie.” (Adriano Ossicini)