joi, 2 mai 2024
Informația fără granițe


Adus acasă în sicriu! Tânăr român, mort în străinătate la numai 27 de ani. Lovit de o mașină pe autostradă

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora În evidență Prima pagină Știri - marți, 7 noiembrie 2023 Etichete: , , , , ,

Un eveniment tragic a avut loc pe o autostradă din Spania, lăsând în mare durere o familie din România, informează publicația Vremea nouă.

Alex Avram, un tânăr de 27 de ani, originar din Vaslui, și-a găsit sfârșitul într-un mod cumplit, după ce a fost lovit de un autovehicul în timp ce încerca să-și schimbe cauciucul care făcuse pană.

Alex Avram. Sursa foto: Vremea nouă

Incidentul a avut loc la kilometrul 37 al autostrăzii A3, în apropiere de orașul Perales de Tajuña, când Alex, aflat la muncă în Spania, a fost nevoit să oprească din cauza unei defecțiuni neașteptate a mașinii sale.

În timp ce se afla în afara autovehiculului, efectuând manevrele necesare pentru înlocuirea roții, a fost lovit de o altă mașină, care circula cu viteză mare.

Serviciile de urgență sosite la locul accidentului nu au putut decât să constate decesul conaționalului nostru.

Garda Civilă din Spania a preluat ancheta pentru a determina circumstanțele exacte ale acestui accident fatal.

Ancheta va trebui să constate dacă tânărul român purta vesta de siguranță obligatorie în caz de urgență pe drumurile din Spania, dacă a comis vreo altă neglijență sau dacă responsabilitatea aparține conducătorului auto care l-a lovit.

DISTRIBUIE