sâmbătă, 7 decembrie 2024
Informația fără granițe


Avion cu pasageri pe aeroportul din Iași, aterizare cu probleme: „Ne-au spus că era o mașină pe pistă, dar ne-au mințit”

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Fără categorie Știri - miercuri, 9 octombrie 2019 Etichete: , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un avion al companiei Blue Air care efectua, marți noaptea, 8 octombrie, o cursă de la Munchen a raportat probleme la roata din față a trenului de aterizare înainte de a ajunge pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Avionul avea la bord 112 pasageri. Ca să nu intre în panică, acestora li s-a spus că pe pistă se află o mașină.

Autoritățile au trimis pe aeroport ca măsură de precauție, 10 autospeciale de stingere, 8 echipaje de prim ajutor și autospeciala de intervenție în caz de accidente colective. Avionul, care trebuia să aterizeze la 23:50, a reușit să facă această operațiune în siguranță, la a doua încercare, și niciun pasager nu a fost rănit.

- Continuarea după publicitate -

Conform Agerpres, avionul aparținea companiei Blue Air, iar printre persoanele aflate la bordul avionului s-a numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur.

Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi, a relatat:

„Un senzor de la aeronavă a arătat că sunt probleme la roata din faţă, la trenul de aterizare. Piloţii au făcut o simulare de aterizare pentru a vedea dacă sunt probleme, trenul de aterizare a reacţionat la comenzi, iar pe urmă s-a făcut aterizarea în condiţii de siguranţă. Pentru că exista posibilitatea ca acel tren de aterizare să nu fie ieşit, au intervenit toate forţele din aeroport, cât şi cele din afara aeroportului, din sistemul de situaţii de urgenţă.” Dacă ar fi fost probleme la roata din faţă, avionul se putea răsturna, a precizat Cătălin Bulgariu.

- Continuarea după publicitate -

„Sunt anumite proceduri în ceea ce priveşte aterizarea, proceduri pe care piloţii trebuiau să le respecte şi le-au respectat, astfel încât să nu se ajungă la acest posibil incident. Cursa a ajuns la timp, singurul lucru a fost atunci când trebuia să aterizeze, a făcut un exerciţiu de aterizare, (…) au scos trenul de aterizare şi au mai făcut un ocol în aer, după care au a aterizat cu bine”, a mai explicat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi.

Pasagerii aflați la bord au declarat:

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, care se afla printre pasagerii zborului respectiv, a povestit: „Au spus că era ceva pe pistă. Nu ştiu mai mult de atât. Am primit o poveste şi trebuie să o lămurească. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Mi-a spus echipajul că era o maşină pe pistă, dar … nu ştiu. (…) Mi-a spus fiică-mea că avionul a făcut o buclă, iar când am ajuns la aeroport am întrebat de ce”.

Un alt pasager al aeronavei a povestit că a crezut și el că se află un obstacol pe pista de aterizare. „Au spus că a intrat o maşină pe pistă, dar nu s-au deschis roţile. Nu ne-am speriat deloc, că nu am ştiut. Ne-au spus că era o maşină în cale şi au zis că mai fac un rond. Nu ne-au spus ca să nu intre lumea în panică. E mai bine că nu ne-au anunţat”, a declarat pasagerul, citat de Agerpres.