vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Austria: suspendarea controalelor la frontieră, în afara celor de la granița cu Italia

Scris de: Daniela Stoica , înv Fără categorie - miercuri, 3 iunie 2020 Etichete: , , , , , , , , ,

Austria va înceta de joi, 4 mai, controalele sistematice la frontierele sale terestre, cu excepţia celor de la graniţa cu Italia, la trei luni după ce a restricţionat libertatea de circulaţie cu scopul de a încetini propagarea noului coronavirus, a indicat guvernul austriac.

„Deschidem granițele pentru șapte țări vecine, pentru care nu vor mai exista controale. Datele de care dispunem nu ne permit să facem acest demers și pentru Italia, dar intenționăm cât mai curând posibil să suspendăm controalele și pentru cetățenii care provin din această țară”, a specificat ministrul de externe Alexander Schallenberg într-o conferinţă de presă la Viena, citat de La Stampa, explicând menţinerea restricţiilor cu Italia prin numărul ridicat de contaminări înregistrat în continuare în peninsulă.

Austria intenţionează să restabilească libertatea totală de mişcare cu vecinii săi din Est şi din Nord începând cu data de 15 iunie.

Până la acest moment un număr de 16.663 de persoane au fost confirmate în Austria infectate cu noul coronavirus dintre care 668 și-au pierdut viața.

DISTRIBUIE