joi, 2 mai 2024
Informația fără granițe


Avion prăbușit în Ucraina, cel puțin 22 de militari au murit. Dezastrul s-a produs în timp ce avionul ateriza

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - sâmbătă, 26 septembrie 2020 Etichete: , , , ,

UPDATE: Douăzeci şi şase de persoane au murit în acest accident, conform celui mai recent bilanţ. Cutiile negre ale avionului militar prăbuşit vineri seară în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Harkov, din estul Ucrainei, au fost găsite, a anunţat sâmbătă ministrul ucrainean al apărării Andrii Taran.

Știrea inițială:

Cel puțin 22 de persoane au murit în urma prăbușirii, vineri seară, a unui avion militar, în apropiere de Harkov, cu studenți militari la bord, transmit AFP și dpa.

„22 de morţi şi două persoane grav rănite”, se arată în comunicatul ministerului ucrainean de Interne.

„Conform controlului traficului aerian al aerodromului, la bord erau 28 de persoane printre care 21 de studenți și 7 membri ai echipajului. Corpurile celor 22 de victime au fost găsite. Două persoane au fost rănite. Patru sunt căutați”, a anunțat Serviciul de Urgență de Stat pe canalul său Telegram.

Avionul, de tip Antonov an 26, s-a prăbuşit la aterizare, în jurul orei locale 20:50 (17:50 GMT), la doi kilometri de aeroportul militar din Ciuhuiv, conform serviciului ucrainean de stat pentru situaţii de urgenţă și a luat foc la impactul cu solul.

„Este un șoc”, a spus adjunctul ministrului de Interne din Ucraina, pentru AFP. „La acest moment este imposibil să stabilim cauza”, a precizat Anton Gerascenko.

„O teribilă tragedie în regiunea Harkov. Un avion An-26 s-a prăbușit, erau cadeți ucraineni. Sunt morți și răniți. La acest moment, 20 de morți au fost confirmați. Se caută alții. Doi au supraviețuit. Din primele informații, erau 28 de pasageri la bord. Fără cuvinte.

Dezastrul s-a produs în timp ce avionul ateriza. Am format de urgență o comisie guvernamentală pentru a investiga toate circumstanțele și cauzele tragediei. Premierul a fost desemnat pentru această investigație. Echipele de căutare sunt deja la fața locului. Mâine voi fi în Harkov”, a transmis președintele ucrainean, pe Facebook, într-un mesaj postat la ora 22:13”.

DISTRIBUIE