vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Doi pasageri ai unui zbor Ryanair arestați după ce au fost prinși fumând în baie

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - miercuri, 16 noiembrie 2022 Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Personalul de bord al unui avion Ryanair Boeing 737 a prins doi pasageri fumând în toaleta aeronavei, în timpul zborului, iar imediat după aterizare, cei doi fumători au fost arestați de polițiști.

Potrivit Canarian Weekly, incidentul s-a petrecut marți, 15 noiembrie 2022, în Spania, la bordul unui avion care zbura de la Madrid spre Lanzarote, în Insulele Canare.

Când însoțitorii de bord i-au prins pe cei doi pasageri fumând în toaletă, aceștia din urmă au reacționat cu nepăsare și chiar au agresat verbal membrii echipajului.

Din acest motiv, căpitanul aeronavei a solicitat încă din timpul zborului intervenția forțelor de ordine la bord, iar aeronavei Ryanair i s-a dat astfel prioritate la aterizare pe aeroportul din Lanzarote.

Cei doi pasageri, un cuplu, au fost arestați în avion de către polițiștii spanioli și conduși apoi la secție pentru interogatorii. În cele din urmă aceștia au fost eliberați și s-au ales cu o amendă usturătoare.

Ryanair ar putea decide, de asemenea, să le interzică să mai călătorească vreodată cu această companie aeriană.

DISTRIBUIE