vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Doi români au furat circa 350.000 de euro din mai multe bancomate din Austria pe care le-au aruncat în aer

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - miercuri, 17 mai 2023 Etichete: ,

Doi bărbați de naționalitate română, în vârstă de 48 și respectiv 49 de ani, sunt judecați în orașul austriac Krems (Austria Inferioară) pentru că ar fi aruncat în aer bancomate în regiunile Waldviertel și Weinviertel și apoi au fugit cu casetele de numerar.

Așa cum relatează publicația austriacă Kronen Zeitung, cei doi inculpați au lăsat pagube materiale considerabile în urma lor: bancomate distruse și geamuri sparte.

Se presupune că o bandă de hoți, din care fac parte și cei doi suspecți, a aruncat în aer trei bancomate din cele două regiuni situate în nordul landului Austria Inferioară, din decembrie 2021 până în martie 2022, și a furat aproximativ 350.000 de euro. Însă prejudiciul total se ridică la milioane de euro.

Cei doi români prinși de poliția austriacă au fost nevoiți să răspundă în fața instanței pentru furt comercial grav, comis în cadrul unei organizații criminale.

Conform poliției din Austria Inferioară, conaționalii noștri ar fi găsit cazare în Republica Cehă, țară cu care landul austriac se învecinează în partea sa de nord, și apoi ar fi urmărit și aruncat în aer bancomate plasate în localitățile austriece Kautzen, Alberndorf și Horn.

Cu ajutorul unei răngi și al unui târnăcop, cei doi au lărgit fanta de distribuire a bancnotelor, au umplut-o cu explozibil și așa au aruncat în aer cele trei bancomate.

Ulterior, ei au fugit peste graniță cu mașini furate. Inculpaţii au pledat nevinovaţi şi au prezentat ca probe confirmarea locurilor de muncă şi biletele de avion.

„Am vrut să mergem într-o altă țară pentru o viață mai bună”, a explicat românul de 49 de ani, justificând numeroasele călătorii în străinătate.

Mai mulți martori vor fi audiați în perioada următoare, ceea ce ar trebui să aducă mai multă claritate în reconstituirea faptelor celor doi suspecți. Deocamdată, procesul a fost amânat.

DISTRIBUIE