sâmbătă, 27 aprilie 2024
Informația fără granițe


Doi soți români din Austria, acuzați că au adus o bonă din România, dar au bătut-o și nu i-au plătit salariul

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 17 iunie 2023 Etichete: , , , , , ,

O româncă în vârstă de 31 de ani, care locuiește împreună cu partenerul ei de viață, tot român și în vârstă de 35 de ani, în Tirol, Austria, au fost acuzați că au adus în această țară o bonă din România sub pretexte false, nu i-au plătit salariul promis de 350 de euro pe lună, i-au confiscat pașaportul și au abuzat-o fizic.

Cei doi părinți, care au trei copii, au ajuns astfel în fața instanței cu acuzația gravă de trafic de persoane, conform ziarului austriac Kronen Zeitung.

„Ne cerem scuze! Situația a degenerat pentru că aveam impresia că nu are grijă de copilul nostru cum trebuie”, au încercat să se justifice inculpații.

Unele vânătăi apărute pe corpul copilului ar fi făcut-o pe mama acestuia să intre în panică, iar bona a fost lovită astfel de mai multe ori cu palmele, i-a fost ruptă bluza și i-au fost provocate câteva zgârieturi.

„Dar nu am exploatat-o niciodată. Ea a avut o viață bună la noi”, au afirmat cei doi soți români. După conflict însă, ei i-au confiscat pașaportul, pretinzând că au făcut-o pentru a proteja-o pe tânara conațională.

„Altfel, ar fi putut să fugă cu niște bărbați dubioși”, au ma spus inculpații în instanță.

Judecătoarea Helga Moser le-a dat crezare inculpaților și i-a achitat de acuzația de trafic de persoane. Cu toate acestea, pentru loviturile aplicate tinerei românce care avea grijă de copilul lor au fost condamnați la amenzi de 1.440 de euro, respectiv 600 de euro – în ambele cazuri jumătate din sumă fiind cu suspendare.

De asemenea, cuplul trebuie să plătească victimei 610 euro, inclusiv pentru daune morale. Cei doi soți au acceptat imediat sentința.

DISTRIBUIE