luni, 29 aprilie 2024
Informația fără granițe


Drama unui român plecat la muncă în străinătate: Și-a pierdut fiul și soția în decurs de numai un an de zile

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Din România Știri - miercuri, 26 iulie 2023 Etichete: , , , , , ,

La data de 9 august 2022, Lucian Arion, un student originar din Huși, a dispărut în dreptul stațiunii Costinești, în timp ce încerca să-și salveze prietenul, Aurel Pintea, surprins de valurile mării.

Cei doi, fosti colegi la Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huși, se aflau pe litoral în căutarea unui job de vară. Trupul lui Pintea a fost găsit după câteva zile, însă al lui Lucian încă rămâne de găsit.

La un an de la dispariția misterioasă a tânărului în apele Mării Negre, mama sa, Daniela, a cedat durerii, trecând la cele veșnice la numai 41 de ani. În ciuda speranței disperate că își va găsi fiul, femeia nu a mai putut rezista incertitudinii continue și a dorului, relatează publicația Vremea Nouă.

Daniela și fiul său, Lucian. Sursă foto: vremeanoua.ro.
Daniela și fiul său, Lucian. Sursă foto: vremeanoua.ro.

Tatăl lui Lucian și, totodată, soțul Danielei, care era plecat la muncă în Germania, trece astfel printr-o dramă imposibil de imaginat pentru oricine și a fost nevoit să se întoarcă în țară pentru a-și înmormânta soția la nici măcar un an după ce și-a pierdut fiul.

Deși a trecut un an de la incident, familia lui Lucian nu a încetat să spere că acesta este în viață. Lucian, pasionat de sport și un tânăr puternic, ar fi putut, potrivit familiei, să se salveze. Trecerea zilelor și a lunilor a adâncit însă suferința familiei, mama acestuia fiind cea mai afectată.

Daniela Arion a fost nevoită să îndure incertitudinea durerii pierderii fiului ei, singurul băiat din familie. Apropiații descriu că a fost măcinată de suferință, fiind slăbită zi de zi până la epuizare.

Daniela Arion. Sursă foto: vremeanoua.ro.

În ultimele zile, ea a refuzat să mănânce, fiind internată astfel la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. După trei zile, trupul ei frânt de durere a cedat. Ea fost condusă pe ultimul drum sâmbătă, 22 iulie. În urma ei au rămas două fiice, una studentă la Facultatea de Litere din Iași, iar cealaltă elevă în clasa a XI-a.

Soțul și fiicele sale își vor continua viața purtând povara dublei pierderi. În familia aceasta, Lucian era singurul băiat. Una dintre surorile sale, în prezent, este studentă în anul II la Facultatea de Litere din Iași, iar cealaltă este elevă în clasa a XI-a.

Având în vedere că tatăl fetelor lucrează în Germania pentru a le putea întreține și ține la școală și facultate, iar fata care este studentă merge la Iași, cea mai mică va rămâne în grija bunicii sale.

„Nu îi va fi ușor, că și ea și soțul ei, care și el este bolnav, au suferit mult”, au spus apropiații lor.

Drama familiei este cu atât mai mare, întrucât părinții Danielei, în vârstă și bolnavi, și-au înmormântat fiica la o vârstă la care sperau să fie îngrijiți de ea.

Apropiații familiei Arion își exprimă regretul pentru pierderea unei mame devotate și îi doresc putere familiei pentru a trece peste această durere.

DISTRIBUIE