vineri, 3 mai 2024
Informația fără granițe


Îngrijitoare româncă, acuzată în Austria că a furat bijuteriile din aur ale bătrânei

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 17 august 2023 Etichete: , , , , , ,

O îngrijitoare româncă în vârstă de 47 de ani a fost reținută în Austria după ce polițiștii au găsit în camera ei bijuterii aparținând pensionarei de 82 de ani pe care o îngrijea, informează MeinBezirk.at.

Îngrijitoarea probabil era bănuită de furtul bijuteriilor respective pentru că miercuri, 16 august, în jurul orei 22:00, polițiștii au efectuat o percheziție în locuința pensionarei.

Ei au descoperit în camera îngrijitoarei cinci inele de aur, două brățări de aur, cinci butoni de manșetă poleiți cu aur și un ac de cravată aurit, toate ascunse într-o punguță de pluș.

Bijuteriile au fost recunoscute de către pensionară și de fiul ei.

„Este inacceptabil ca cineva să profite de încrederea acordată și să comită astfel de fapte”, a comentat un oficial din Seeboden.

După descoperire, românca a fost audiată, cu asistența unui interpret, la sediul Poliției din Seeboden și ulterior a fost denunțată la Parchetul Klagenfurt.

Concomitent, Oficiul Federal pentru Străini și Azil a impus măsura privativă de libertate asupra femeii de 47 de ani.

DISTRIBUIE