marți, 30 aprilie 2024
Informația fără granițe


Îngrijitor român din Austria, a furat portofelul bătrânului asistat și a dispărut. Căutat de polițiști

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 2 mai 2023 Etichete: , , , , ,

Un îngrijitor de naționalitate română, în vârstă de 34 de ani, a furat câteva sute de euro bătrânului de 89 de ani pe care îl îngrijea la domiciliul acestuia din localitatea austriacă Ferlach (Carintia) și a fugit. Poliția austriacă este pe urmele sale.

După cum relatează publicația MeinBezirk.at, în noaptea dintre luni, 1 mai, și marți, 2 mai, conaționalul nostru i-a sustras octogenarului portofelul, în care ar fi avut câteva sute de euro, și a dispărut fără urmă, profitând de vulnerabilitatea pensionarului care, în afara vârstei înaintate, mai are și un handicap grav.

Ancheta este în derulare, dar căutarea îngrijitorului român de către polițiști nu s-a soldat cu niciun rezultat până în acest moment. Poliția austriacă efectuează investigații suplimentare, inclusiv la agenția care a recomandat acest îngrijitor familiei octogenarului.

DISTRIBUIE