sâmbătă, 27 aprilie 2024
Informația fără granițe


Iohannis: Am prelungit starea de urgență. Este o pandemie foarte greu de controlat

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - marți, 14 aprilie 2020 Etichete: , , , , ,

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat marți, 14 aprilie 2020, în cadrul unei declarații de presă susținută la Palatul Cotroceni, că a prelungit starea de alertă din România cu scopul de a putea lupta în continuare, în mod eficient, împotriva pandemiei de coronavirus care afectează în prezent circa 185 de țări din întreaga lume, printre care și țara noastră.

„Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe întregul teritoriu al României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19”, a anunțat Președintele.

Iohannis a afirmat totodată în declarația sa de presă că în acest moment pandemia continuă să evolueze pe tot mapamondul și că numărul persoanelor infectate crește în mod îngrijorător.

„În pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluției pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât și numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert”, susține Președintele României.

„Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar și în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanțare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgență. Cu siguranță că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate.

Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban și cu specialiștii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acțiunea fermă și timpurie salvează vieți și produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecțiilor”, a mai adăugat Iohannis.

Conform celor declarate de Președinte, pericolul nu a trecut încă, iar orice diminuare a restricțiilor riscă să provoace o creștere vertiginoasă a cazurilor noi de infecție, ducând în același timp la „suprapopularea spitalelor și o presiune uriașă pe sistemul nostru sanitar.”

„Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Stați acasă pentru a ne putea recăpăta viața cât mai repede, altfel vom avea  un val de îmbolnăviri și de decese foarte mare. Ar însemna că toate eforturile, toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van”, a transmis Klaus Iohannis.

Pe lângă prelungirea stării de urgență, Președintele a anunțat de asemenea și introducerea unor noi măsuri menite „să permită autorităților publice să intervină decisiv și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei.” În același timp, activitățile școlare vor putea avea loc doar online, a mai precizat Iohannis.

Una dintre noile reglementări introduse prin decretul emis astăzi prevede și posibilitatea de a se lua măsuri de urgență, până la demitere, „împotriva celor care ocupă funcții de conducere în unități sanitare, direcții de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanță, precum și autorități și instituții publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor.”

„Un alt domeniu pe care am ținut să-l consolidez este cel al protejării suplimentare a unor categorii vulnerabile. Astfel, în această perioadă, este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, a centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private. Este însă permis ca aparținătorii sau reprezentanții legali ai beneficiarilor acestor servicii să îi poată transfera la propriul lor domiciliu sau reședință, dacă își asumă, pe propria răspundere, că au condiții corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora”, a mai spus Iohannis.

În cadrul aceleiași declarații de presă, Președintele a ținut să precizeze de asemenea că pe durata stării de urgență, se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanți, iar în situația în care se va constata o scădere a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pe piețele regionale, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte în prețul plătit de consumator.

„Acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate prin noul decret, măsuri  obligatorii pentru a depăși, cu pierderi cât mai puține, criza gravă în care ne aflăm. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul, cu responsabilitate, la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri”, a transmis Președintele României.

„Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și continuă să ignore reglementările autorităților. Nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri! Îi păcăliți pe cei dragi vouă, pe copiii, părinții și bunicii voștri pe care îi puneți în pericol pentru că nesocotiți măsuri luate pentru protejarea vieții voastre și a semenilor voștri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră și, mai departe, a celor dragi. Nu vă expuneți și nu îi expuneți pe cei de lângă voi! Fiți responsabili și solidari!”, a mai adăugat Klaus Iohannis spre finalul declarației de presă pe care o puteți urmări integral în video de mai jos.

DISTRIBUIE