vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Microbuz românesc abandonat pe autostradă, în interior au fost găsite 16 persoane fără documente de identitate

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - miercuri, 9 septembrie 2020 Etichete: , , , , , ,

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a fost informat marți, 8 septembrie, de Poliţia Autostrăzi, că pe autostrada A1, la km 506, judeţul Timiş, a fost observat, abandonat pe banda de urgenţă, un microbuz în interiorul căruia exista suspiciunea că ar fi migranţi.

Conform unui comunicat PFR remis redacției noastre, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara s-au deplasat la fața locului și au descoperit în interiorul vehiculului un număr de 16 cetăţeni străini. Având în vedere faptul că aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

Din primele verificări efectuate a reieşit faptul că persoanele din microbuz erau şaisprezece bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, cetăţeni din Siria, Iran şi Irak, care nu aveau documente de identitate asupra lor.

Microbuzul a făcut pană, iar şoferul a abandonat mijlocul de transport

La cercetări, cei în cauză au declarat că au fost preluaţi de şoferul microbuzului dintr-o localitate de pe raza judeţului Timiş, urmând a fi transportaţi în apropierea graniţei cu Ungaria. Aceştia au mai precizat că urmau să plătească sume cuprinse între 1.500-5.000 de euro, în momentul în care ajungeau în Austria sau Germania. Pe autostradă microbuzul a făcut pană, iar şoferul a abandonat mijlocul de transport, timp în care autovehiculul a fost depistat de către autorităţi.

Microbuz românesc abandonat pe autostradă, în interior au fost găsite 16 persoane fără documente de identitate

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

DISTRIBUIE