vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Moartea dramatică a unui român în UK, accidentat grav de colegul său de aceeași naționalitate

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Fără categorie Știri - vineri, 30 aprilie 2021 Etichete: , , , , , , , , , , ,

Un bărbat român a suferit un grav accident în Marea Britanie care a dus la decesul său, complice la moartea sa fiind și faptul că nu a solicitat imediat o ambulanță.

Cel acuzat că a provocat tragedia, petrecută la data de 15 decembrie a anului trecut, a fost chiar colegul său, alături de care lucra pe un TIR ce tocmai transportase, în acea zi, o încărcătură de căpșuni preluată din Bordeaux, Franța și livrată în Maidstone, Anglia.

Cei doi români, Teofil Bunea și Costică Munteanu, se îndreptau cu automarfarul spre o parcare din Sevington, în sud-estul Angliei. Potrivit sursei citate, la volan se afla Costică, care urma indicațiile navigatorului satelitar și care, la un moment dat, a intrat pe un drum greșit.

Așa se face că au ajuns pe niște drumuri de țară semnalate ca fiind inadecvate pentru tranzitul autovehiculelor mari. Mai mult, în jurul orei 19:45 din acea seară, TIR-ul condus de conaționalii noștri s-a intersectat la podul de la Cheeseman’s Green Lane cu un alt automarfar ce venea din sens opus.

Având în vedere că cele două TIR-uri nu aveau loc să treacă unul pe lângă celălalt, Teofil s-a dat jos din cabină și l-a ghidat pe șoferul de pe celălalt automarfar în executarea unei manevre care să-i permită lui Costică să execute altă manevră. Apoi s-a îndreptat spre automarfarful condus de conaționalul său în încercarea de a-l ghida să ocolească un zid pentru a-și putea continua drumul.

Potrivit informațiilor prezentate la procesul împotriva lui Costică Munteanu, acesta i-ar fi spus colegului său să stea în fața capului tractor pentru a evita să iasă din raza sa vizuală în timp ce făcea manevra. La scurt timp după aceea, însă, a auzit un strigăt puternic și a coborât imediat din cabină.

Teofil Bunea, în vârstă de 56 de ani, se afla întins la pământ, în partea dreaptă a TIR-ului, grav rănit după ce a fost prins între autovehicul și zidul pe care încercau să-l evite.

Costică, împreună cu șoferul celuilalt camion, l-au ajutat pe Teofil apoi să urce în cabină și cei doi români au mai condus câțiva kilometri până au decis să oprească și să solicite o ambulanță.

La ora 23:08, Teofil Bunea a fost declarat mort, rănile suferite fiind prea grave pentru a putea supraviețui. Colegul său, care la fel ca și victima era rezident în Spania, a fost pus sub arest, acuzat că ar fi provocat decesul conaționalului său prin conducere neglijentă.

În urma dovezilor prezentate la proces după efectuarea unei anchete din partea polițiștilor britanici, Costică Munteanu a fost eliberat, iar acuzațiile împotriva sa au fost retrase, mai precizează sursa citată.

„Este clar că domnul Bunea nu și-a dat seama de rănile ce puteau fi provocate prin deplasarea după accidentul suferit cu TIR-ul”, a declarat la proces medicul legist Katrina Hepburn.

Teofil Bunea a suferit mai multe fracturi, inclusiv la brațe și la coaste, cu afecțiuni interne și rupturi ale splinei, a constat experta.

DISTRIBUIE