fbpx
miercuri, 25 noiembrie 2020
Informația fără granițe


Nostalgia unei românce din străinătate: „Când pleci din țară devii un fel de plantă smulsă din pământ”

Scris de: Daniela Stoica , înv Fără categorie - duminică, 2 august 2020

Un text de Claudia Șerdan – Italia

«Trăiesc cu sufletul pe din două de 23 de ani. Aici, pe cât te-ai integra și te-ai simți respectat, om cu datorii și drepturi, pe cât vei face ce îți place sau mai puțin ce îți place… parcă tot străin ești.

- Continuarea articolului după publicitate -

Când mergi în România mai mereu ești musafir. Ai două case dar parcă niciuna nu este a ta. Când pleci din țară, din orice motiv, devii un fel de plantă smulsă din pământ și pusă într-un ghiveci. În procesul acesta de transvazare iei cu tine ce rămâne din rădăcinile tale. Îți mai cade însă câte o frunză…

Inevitabil sosește clipa în care te trezești acoperit de boabe de rouă strânse în ochi în așteptarea razelor se soare. Trăiești cu dorul în tine. Înveți să conviețuiești cu el. Devine materie primă din existența ta. Când ești departe simți că acasă e acolo unde ți-ai lăsat părinții, rudeniile, prietenii, colegii.

Când ești acolo ți se face dor de casa de aici, unde ți-ai lăsat copiii, prietenii, colegii și ceea ce ai devenit în toți ani strânși cu grijă în palme. Oricât ești de puternic, solar, pozitiv, vei ajunge să te întrebi la un moment dat „ce caut eu aici?” Cauți mai mereu zâmbetele și îmbrățișarea celor dragi.

Am crescut, m-am închis ca un arici de multe ori, am izgonit oameni din viața mea așa cum am deschis sufletul oamenilor ce au știut să se apropie de mine ca de un cal sălbatic. Când pregătești valizele și îți tragi sufletul o clipă aprinzând o țigară, ascultând cântece dragi sufletului vrei,nu vrei, mai cade câte-o lacrimă. Are un gust ciudat că…. e lacrimă mai pe din două și ea. De bucurie că pleci unde te cheamă sufletul, de tristețe că lași parte din tine în urma ta.

Da… Trăiești mai mereu pe din două. La un moment dat te vei emoționa la fel când vei auzi imnul celor două mame. Mama biologică, România și mama adoptivă, țara în care trăiești.

Visezi în două limbi. Când visezi români, visezi românește. Când visezi oameni din țara unde stai, visezi în limba lor. Dar când vei iubii…. Vei iubi negreșit românește, însă nu vei știi cum să-ți exprimi sentimentul, încât în unele țări femeia trebuie să fie rezervată. Să nu se exprime, că nu dă bine cică.

Cu cât trec anii vei auzi tot mai tare vocea pământului ce te strigă, precum mama își strigă pruncul ieșit la joacă. Ce îți rămâne de făcut? Să te reinventezi. Să decizi, să ai curaj și să riști, să faci ce te poate ține prezent în ambele țări. Să te dezlănțui! Asta fac eu acum…

Voi porni la drum… cu valize pline de speranțe și dorințe sufocate prea multă vreme. Niciodată nu este prea târziu pentru a o lua de la capăt. Eu cred, eu vreau, eu voi reuși să mă întorc Claudia cu accent pe u nu pe a.»

Imagine articol: Pagina Facebook, „Papion Tricolor prin lume călător”

- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi