sâmbătă, 4 mai 2024
Informația fără granițe


Român acuzat în Spania de uciderea unui american, găsit vinovat de juriul popular. Riscă o pedeapsă de peste 17 ani

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 5 mai 2023 Etichete: , , ,

Mihail V.P., un român de 39 de ani, a fost găsit vinovat împreună cu Mohamed C., un marocan de 29 de ani, de uciderea lui Jose Ismael Rosado, un om de afaceri american, în seara zilei de 29 octombrie 2021 în camera nr. 541 a hotelului Palace din Madrid.

Conform publicației spaniole El Mundo, un juriu popular i-a găsit în unanimitate vinovați pe cei doi inculpați, pentru moartea afaceristului american cu origini portoricane, căruia i-au turnat o doză letală de GHB (ecstasy lichid) într-o sticlă de vin.

Verdictul juriului, care i-a găsit vinovați de infracțiunile de omor și tâlhărie prin violență, a fost făcut public joi, 4 mai. Jurații au considerat drept dovedit faptul că ei i-au administrat americanului drogul cu intenția de a-l jefui, că nu l-au supravegheat și i-au provocat moartea.

Cei doi inculpați în timpul procesului. Foto: El Mundo

Suplimentar, juriul l-a considerat vinovat pe marocan de o infracțiune de înșelăciune în formă continuată și pe român de tentativă de înșelăciune.

Avocații apărărilor au cerut achitarea inculpaților și au susținut că victima a consumat în mod conștient droguri și a mers cu ei la hotel pentru a întreține relații sexuale, dar a murit și apoi l-au jefuit.

Cadavrul lui Rosado, în vârstă de 42 de ani, fost director general al „Hijos J. Barreras”, cel mai mare șantier naval privat din Spania, a fost găsit la ora 10:00 în dimineața zilei de 30 octombrie 2021, în camera hotelui Palace.

Procurorul a susținut că inculpații au drogat victima până la moarte pentru a-l jefui, în timp ce avocatul apărător al conaționalului nostru, Jose Maria Martin, a cerut juriului să-i atribuie infracțiunea de ucidere din imprudență.

Avocatul marocanului a recunoscut că clientul său a sustras bunurile victimei, dar a negat că i-ar fi administrat droguri fără acordul său și, în orice caz, dacă ar fi făcut acest lucru, „nu a fost în niciun caz cu intenția de a-l ucide”.

Camerele de supraveghere din hotel au arătat că inculpații au părăsit hotelul cu câteva dintre bunurile victimei: un telefon mobil, o tabletă, un ceas și mai multe cărți de credit, deși ei au susținut că victima ar fi fost încă în viață când ei au părăsit camera.

Autopsia efectuată asupra cadavrului a constatat că victima avea în corp o cantitate triplă de GHB, față de cantitatea tolerată de un corp uman, și că acest drog ar fi fost introdus într-o sticlă de vin de către inculpați în timp ce se aflau în camera de hotel.

Curând, instanța va emite o sentință în conformitate cu verdictul juriului, după un proces în care Parchetul a solicitat 19 ani și 3 luni închisoare pentru Mohamed C., respectiv 17 ani și jumătate pentru Mihail V.P., acuzați de omor, tâlhărie prin violență și înșelăciune, cu circumstanța agravantă a recidivei în cazul marocanului.

DISTRIBUIE