luni, 29 aprilie 2024
Informația fără granițe


Un român a incendiat în Spania locuința fostei iubite. Femeia și alte persoane se aflau în interior

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 11 iulie 2023 Etichete: , , , , ,

Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de circa 40 de ani, a fost arestat pe insula spaniolă Ibiza de către Poliția Națională, ca suspect principal într-o tentativă de omucidere cu un dispozitiv incendiar.

Conform declarațiilor autorităților, citate de ziarul spaniol La Razon, în jurul orei 20:40 din seara zilei de duminică, 2 iulie 2023, individul a aruncat mai multe cocteiluri Molotov asupra unei locuințe în care se afla fosta sa parteneră și alte persoane.

Forțele de ordine s-au deplasat la locul incidentului, unde au constatat urmele unui incendiu pe terasa unei case, care s-a extins până în bucătărie, în interiorul căreia mai multe electrocasnice au fost distruse de flăcări.

Resturile cocteilurilor Molotov folosite de român. Sursă foto: ondacero.es

Polițiștii au reușit să confirme că în momentul izbucnirii incendiului se aflau mai multe persoane în locuință. Potrivit relatărilor martorilor, bărbatul s-a dus la locuința fostei sale partenere cu intenția aparentă de a relua relația.

Victima refuzase deja această propunere, mai ales după ce fusese amenințată cu moartea de către suspect.

Când a sosit la locuința respectivă, bărbatul de origine română a amenințat-o pe fosta sa parteneră să părăsească locuința, ținând într-o mână un cuțit de dimensiuni mari și în cealaltă o sacoșă de plastic cu obiecte în interior.

Suspectul a avertizat unul dintre locatari că, dacă femeia nu iese, va incendia casa cu toți cei din interior.  Locatarii i-au răspuns că, dacă nu pleacă, vor suna la poliție și au închis ușa.

În acel moment, ei au observat cum bărbatul a aruncat o sticlă care a lovit peretele, apoi a aruncat o a doua sticlă și, în final, toate pe care le avea în sacoșă.

Poliția l-a arestat pe bărbat ca suspect principal în încercarea de omucidere cu un dispozitiv de incendiere. Pompierii au reușit să stingă incendiul, care a cauzat pagube în mai multe încăperi din locuința respectivă.

De asemenea, oamenii legii au confiscat cuțitul pe care bărbatul îl avea asupra sa, care a fost ulterior confiscat.

DISTRIBUIE