vineri, 3 mai 2024
Informația fără granițe


Român mort în Spania. A căzut de pe acoperișul unei hale industriale

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 26 octombrie 2023 Etichete: , , , ,

Un bărbat român în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în localitatea Ciudad Real din Spania, a fost găsit fără suflare miercuri seara, 25 octombrie, în jurul orei 23:00, lângă o hală industrială situată între Bailén și Villanueva de la Reina din provincia Jaén.

Echipajele de la Serviciul de Urgențe 112, Garda Civilă și Poliția Locală au sosit imediat la fața locului, dar nu au putut face altceva decât să constate decesul bărbatului, informează publicația IDEAL.

Românul ar fi căzut de pe acoperișul clădirii în timp ce intenționa să fure plăcile de tablă pentru a le vinde la fier vechi

Martori și locuitori ai zonei au declarat că l-au văzut pe bărbat desfăcând plăcile de tablă de pe acoperișul halei industriale abandonate, probabil cu scopul de a le vinde ca fier vechi, având în vedere că nu există nicio activitate în interiorul sau în jurul clădirii.

Totuși, circumstanțele exacte ale decesului rămân neclare. Există mai multe scenarii posibile: bărbatul ar fi putut să cadă accidental de pe acoperiș, să fi alunecat sau să fi fost împins.

Autoritățile continuă să investigheze fiecare detaliu al cazului și așteaptă cu nerăbdare primul raport al medicului legist, care va stabili ora exactă a decesului și va furniza informații suplimentare care ar putea ajuta la elucidarea acestui eveniment tragic.

Comunicatul oficial al Gărzii Civile nu exclude posibilitatea ca bărbatul să fi fost însoțit în momentul incidentului. Investigatorii se străduiesc să determine ce făcea victima în locul respectiv, la ora respectivă și dacă era sau nu singură.

DISTRIBUIE