sâmbătă, 27 aprilie 2024
Informația fără granițe


Româncă din străinătate căutată de fiica pe care a lăsat-o în spital, la naștere: „Am fost două gemene, pe cealaltă a luat-o cu ea”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Din România Știri - joi, 3 iunie 2021 Etichete: , , , , , ,

O poveste de viață tristă, un suflet în căutarea identității și a adevărului, o tânără care nu se va liniști până nu o va găsi pe cea care i-a dat viață: „Am fost abandonată după trei zile de la naștere, pe sora mea geamănă mama a luat-o cu ea, pe mine m-a lăsat la spital. De ce doar ea și eu nu?”, se întreabă Raluca Alexandra Gânac, acum, după 20 de ani de când a fost părăsită de mama sa, căreia nu-i cunoaște nici măcar numele. Știe doar că s-a stabilit în străinătate, dar nu știe unde anume. Pe pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, tânăra face un anunț și cere ajutorul oamenilor: „Vă rog să distribuiți povestea mea și să porniți alături de mine în căutarea adevărului.”

Raluca Alexandra Gânac s-a născut pe 16 octombrie 2001, la Bacău. Odată cu ea a văzut lumina zilei și sora ei geamănă, numai că nu au avut timp să se bucure una de alta, pentru că mama lor a decis atunci, nu se știe din ce motive, că nu va putea să le crească pe ambele fete. Pe Raluca a lăsat-o în spital, luând-o cu ea doar pe cealaltă fetiță.

Au trecut două decenii și, între timp, Raluca a fost adoptată de o familie care a crescut-o până la vârsta la care tânăra a decis că vrea să-și cunoască mama și sora, că dorește să afle ce s-a întâmplat la nașterea sa și care au fost gândurile mamei atunci când a hotărât s-o lase la spital.

„Din păcate, numele mamei biologice nu îl știu. Tot ce am reușit să aflu până acum este faptul că mama m-a abandonat la spital, la exact trei zile după naștere și pe sora mea a luat-o cu ea. Una din informațiile culese în căutarea mea disperată a fost că mama, împreună cu sora mea, ar locui în străinătate, dar nu știu unde”, a transmis Raluca prin intermediul paginii menționate, unde face un apel la toți cei care doresc să o ajute.

Raluca Alexandra Gânac, la vârste diferite. Sursa: The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României

Redăm mai jos anunțul integral al tinerei românce:

Mă numesc Gânac Raluca Alexandra şi sunt născută pe data de 16.10.2001 la spitalul maternal din Bacău. La vârsta de 10 ani am aflat că am fost adoptată și că de fapt am fost două fete gemene. Chiar dacă este o poveste mai deosebită decât celelalte, eu încerc din răsputeri să aflu adevărul și nu o să am liniște până nu reușesc. Din păcate, numele mamei biologice nu îl știu. Tot ce am reușit să aflu până acum este faptul că mama m-a abandonat la spital, la exact trei zile după naștere și pe sora mea a luat-o cu ea. Una din informațiile culese în căutarea mea disperată a fost că mama împreună cu sora mea ar locui în străinătate, dar nu știu unde. Părinții mei adoptivi nu doresc să îmi dea informații, de aceea am ales această cale. Mamă, soră, sunt pregătită să vă cunosc! Vă rog să distribuiți povestea mea și să porniți alături de mine în căutarea adevărului.”

DISTRIBUIE