sâmbătă, 27 aprilie 2024
Informația fără granițe


Româncă plecată la iubitul din străinătate pentru a munci ca menajeră, obligată să se prostitueze

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 3 august 2023 Etichete: , , , , , , ,

Un bărbat român în vârstă de 34 de ani a ajuns în fața instanței, acuzat fiind că a înșelat o femeie, cu care avea o relație în România, să se mute în Tirol, Austria, unde ar fi forțat-o apoi să se prostitueze.

Bărbatul român este judecat în Austria. Sursă foto: krone.at.

Victima, tot de origine română, îl acuză pe bărbat că a ademenit-o în această țară cu promisiunea unui loc de muncă de menajeră în Tirol.

În schimb, afirmă ea, a fost supusă la violență și obligată să se prostitueze.

„Dacă mă lovea, făceam ceea ce voia el”, a relatat victima, citată de ziarul austriac Kronen Zeitung.

În plus, tânăra noastră conațională susține că bărbatul a forțat-o să facă trei avorturi.

„M-a trimis să mă prostituez și mi-a impus să avortez de trei ori”, a declarat victima într-un interviu video.

Ea susține că nu s-ar fi implicat niciodată în prostituție, dacă nu ar fi fost obligată de el și afirmă că este falsă declarația inculpatului potrivit căreia ea practica prostituția înainte de a-l cunoaște.

Acuzatul, pe de altă parte, se apără în instanță și neagă acuzațiile grave aduse de presupusa sa victimă.

„I-am dat două palme, o singură dată”, a susținut românul de 34 de ani.

Însă el neagă cu tărie orice acuzație de violență repetată sau severă. Mai mult, susține că nu are nicio legătură cu lumea interlopă sau cu proxenetismul.

Judecătorul Thomas Wallnöfer și colegii săi i-au prezentat acuzatului conversațiile pe chat cu presupușii clienți. Totuși, acesta a răspuns într-un mod evitant.

Procesul a fost amânat momentan din cauza absenței unui martor cheie, care ar fi asistat la actele de violență.

DISTRIBUIE