sâmbătă, 7 decembrie 2024
Informația fără granițe


O româncă și fiica ei, situație neobișnuită pe un aeroport din străinătate în timp ce călătoreau spre România

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora În evidență Prima pagină Știri - joi, 30 noiembrie 2023 Etichete: , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Într-un incident neobișnuit la aeroportul din Memmingen (Germania) o mamă româncă în vârstă de 45 de ani a fost prinsă încercând să plece în vacanță cu fiica sa de 13 ani, încălcând legea privind obligativitatea școlară.

Conaționala noastră nu înștiințase școala că fiica sa nu va fi prezentă la cursuri în perioada următoare, informează all-in.de.

- Continuarea după publicitate -

Incidentul a avut loc marți dimineața, 28 noiembrie, în afara perioadei obișnuite de vacanță școlară.

Polițiștii de frontieră de pe aeroportul german au descoperit situația când mama și fiica se pregăteau să se îmbarce într-un avion care urma să zboare la Iași.

La întrebările polițiștilor, mama a recunoscut că nu deține o permisiune oficială pentru absența fiicei sale de la școală, menționând în schimb că a declarat-o bolnavă pentru perioada călătoriei.

- Continuarea după publicitate -

Poliția a inițiat un proces contravențional împotriva mamei și a informat școala despre acest incident.

Cu toate acestea, după finalizarea procedurilor, mama și fiica au fost autorizate să continue călătoria spre România.