luni, 29 aprilie 2024
Informația fără granițe


Șoferiță româncă de TIR în străinătate, în vârstă de numai 28 de ani, exemplu de ambiție și profesionalism

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 25 noiembrie 2023 Etichete: , , , ,

Loredana Zainea, în vârstă de 28 de ani și stabilită în localitatea britanică Daventry, în Northamptonshire, se confruntă zilnic cu prejudecăți în munca sa, ca șoferiță de TIR, dar rămâne determinată să își continue cariera.

Loredana lucrează de 5 ani ca șoferiță pe TIR. Sursă foto: dailystar.co.uk.

Urmând exemplul bunicului său, care a fost șofer de camion în România, ea a ales aceeași cale profesională, relatează conaționala noastră pentru Daily Star.

Tânăra româncă a povestit că petrecea majoritatea timpului din copilărie alături de bunicul său și că îi plăcea să călătorească cu el în camion, pe distanțe scurte.

În ciuda entuziasmului său pentru meserie, Loredana se confruntă frecvent însă cu comentarii misogine și îndoieli privind abilitățile sale.

„Deși consider că munca mea este satisfăcătoare, există șoferi de camion bărbați care mă judecă pentru felul în care arăt și pentru faptul că sunt femeie”, a precizat ea.

Tânăra româncă spune că adesea este judecată pentru faptul că este femeie. Sursă foto: dailystar.co.uk.

Oamenii adesea presupun că nu va fi capabilă să parcheze TIR-ul corespunzător sau că nu va putea să își îndeplinească sarcinile la fel de bine ca un bărbat.

Cu toate acestea, Loredana spune că, atunci când se urcă în cabină și începe să conducă, cei care o subestimau își schimbă rapid opinia despre ea.

„Cu toate acestea, nu ar trebui să fie nevoie să-mi dovedesc abilitățile pentru a nu fi judecată pentru meseria mea”, a mai spus românca.

Loredana, care practică această mesere deja de cinci ani, își găsește inspirația în figura bunicului său și rămâne hotărâtă să își urmeze visul în ciuda obstacolelor întâlnite.

DISTRIBUIE