Tânără româncă, studentă în străinătate: „Nu mai vreau să mă întorc în România pentru că nu mai rezonez cu modul în care gândește majoritatea”

Anastasia Bălan (Sia), este o tânără studentă de 20 de ani originară din Arad, care a luat decizia curajoasă de a studia psihologia la Universitatea din Tilburg, Olanda. Trecerea sa de la sistemul de învățământ românesc la cel olandez a fost marcată de experiențe și observații semnificative, pe care le-a împărtășit într-un interviu exclusiv pentru Hotnews.

Anastasia, care a ales să studieze în Olanda, datorită aprecierii pentru domeniul psihologiei și pentru atmosfera prietenoasă din cadrul facultății, a vorbit despre ironiile și îndoielile cu care s-a confruntat în România înainte de a pleca.

„Nu mai vreau să mă întorc în România pentru că nu mai rezonez cu modul în care gândește majoritatea”, spune Anastasia, studentă în anul III la Psihologie la Universitatea din Tilburg. „Vreau să rămân în Olanda pentru că aici psihologia e prețuită.”

De fiecare dată când se întoarce acasă, pe Sia o izbesc rasismul și o anumită violență pe care o observă în interacțiunea cotidiană din România:

„Anul trecut am avut o discuție la masa de Paști cu verișorul meu profund rasist și mie nu mi-a venit să cred ce aud despre musulmani, persoane de culoare și oricine nu e român, alb, creștin-ortodox. Verișorul meu primar, de aceeași vârstă cu mine, cu care mă hârjoneam în copilărie! Era toată familia la masă și toți încercam să-l convingem cu argumente până n-am mai avut respirație. Pe mine m-a afectat și de atunci îl evit. Probabil stă numai pe forumuri cu Andrew Tate și alți extremiști.”

Profesorii din liceul său din Arad erau sceptici în legătură cu utilitatea studierii psihologiei și o întrebau retoric: „Ce poți face cu psihologia?” sau „Te faci terapeut?”. Aceste comentarii, spune Anastasia, au fost motivante pentru ea să-și demonstreze alegerea și să-și urmeze pasiunea.

Ajunsă în Olanda, tânăra studentă a fost impresionată de diferențele majore între cele două sisteme de învățământ. În timp ce în România relația cu profesorii era formală și plină de respect, în Olanda atmosfera era mult mai relaxată, iar profesorii îi încurajau pe studenți să le spună pe nume. Această apropiere și deschidere i-au oferit Anastasiei o senzație de apartenență și apreciere pe care nu o simțise înainte:

„Cursurile pe care le-am avut la specializarea mea de Neuropsihologie cognitivă au fost foarte faine, cu profesori wow și inspiring, care sunt publicați internațional. E un climat pe care nu-l vei avea curând în România, pentru că există crevasa asta. În Olanda, profii ne zic «Te rog, spune-mi pe nume, Robert», în timp ce în România trebuie să te uiți la profesorul tău ca la Dumnezeu”.

Ea are și argumente: „Vezi toate facultățile unde s-au întâmplat abuzuri. Aici profesorii sunt prietenoși, știu să ajungă la tine și să se facă interesanți.”, spune Sia.

Totodată, Anastasia a evidențiat diferențele în abordarea subiectelor de studiu. Cursurile sale de specializare în Neuropsihologie cognitivă au fost susținute de profesori inspiraționali, publicați la nivel internațional, oferindu-i o perspectivă vastă și captivantă asupra domeniului. Această experiență academică diversificată și stimulativă, spune ea, este greu de găsit în România.

În prezent, își pregătește lucrarea de licență într-un laborator cu Electroencefalogramă, care detectează, potențează și înregistrează activitatea bioelectrică a creierului, un echipament foarte scump, dar la care studenții au acces în Olanda. „Când vrei să faci neuropsihologie, îți trebuie resurse și deschidere ca să ți se alimenteze setea asta de cunoaștere.”

Pe lângă aspectele legate de învățământ, Anastasia a adus în discuție și provocările personale pe care le-a întâmpinat, inclusiv episodul depresiv și tulburarea obsesiv-compulsivă cu care s-a confruntat în primul său an de studiu în Olanda.

Cu sprijinul familiei și al profesioniștilor din domeniul sănătății mintale, ea a depășit această perioadă dificilă și a reușit să se adapteze la noua ei viață de studentă în Olanda.

De șase luni, Sia lucrează ca barmaniță într-un restaurant asiatic, unde are colegi din China, Nigeria, Indonezia, Japonia, Bulgaria și Lituania, majoritatea studenți. Îi place să cunoască oameni din culturi diferite și îi pare rău că în România nu există obiceiul ca tinerii să-și ia un an liber între liceu și facultate și să călătorească, la fel ca prietenii ei germani. „Toți au niște povești de când au fost în Senegal sau în Tanzania sau în Coreea sau în Mexic sau au trăit într-un sat din Cehia.”

În concluzie, Anastasia Bălan a evidențiat importanța accesului la resurse și suport în timpul studiilor universitare, precum și impactul pozitiv pe care îl poate avea un mediu academic prietenos și deschis.

Experiența sa ilustrează nu doar diferențele dintre sistemele de învățământ, ci și importanța sprijinului emoțional și mental în procesul de învățare și adaptare la medii noi și diverse.

„Cel mai mult îmi doresc să existe respect față de fiecare cetățean în parte”, scria Sia la 15 ani într-un articol din Dilema Veche. „Poporul este o instanță mereu trează, care nu trebuie lăsată deoparte. Îmi doresc ca oamenii să nu mai fie închiși în propria bulă, în propria iluzie a unei vieți prospere și fericite. Îmi doresc atât de multe lucruri – unele sună irealizabil –, însă visele acestea nu sunt numai ale mele.

O mână de oameni responsabili nu pot trezi din picoteală o întreagă națiune. Din fericire, tot mai multe persoane se trezesc. După decenii de somn netulburat sub soarele indiferenței, oamenii se dezmeticesc. Noua generație se maturizează.”